Home Colțul camionagiilor Vrei să pleci pe TIR? Iată de ce ar trebui să urmărești...

Vrei să pleci pe TIR? Iată de ce ar trebui să urmărești și să iei în serios canalele de YouTube ale camionagiilor români înainte de orice decizie

1656
SHARE

Te bate gândul să te înscrii la școala de șoferi pentru categorii grele și să pleci pe TIR în viitorul apropiat? Foarte bine, însă înainte de toate, ar fi bine să urmărești câteva canale de YouTube ale camionagiilor români destul de cunoscuți precum Daniel Cimpoeru (EU), Adrian Cătălin (UK), etc. Motive pentru care ar trebui să faci acest lucru sunt multe și le voi enumera în cele ce urmează.

De ce ar trebui să urmărești canale de YouTube ale camionagiilor Români înainte să te înscrii la școala de șoferi pentru categorii grele

  1. Vezi exact despre ce este vorba în această meserie. Cunosc foarte mulți tineri care, luați de val (adică de mirajul banului) au investit mii de lei în permis + atestate, crezând că viața la cabină ori în echipaj e acea meserie la care visează de mici copii. Evident, după câteva luni s-au întors din țară. Dacă veți urmări canalele de YouTube ale camionagiilor români veți vedea exact cu ce se mănâncă meseria asta, care sunt atribuțiile unui șofer în afară de condus (da, are mult mai multe atribuții), veți învăța proceduri pentru întocmirea documentelor, veți învăța timpii de lucru ce multora dau bătăi de cap chiar și după ce încep să profeseze și așa mai departe.
  2. Înveți manevre care nu ți se prezintă în școală. Cred că mulți începători pot confirma faptul că școala de șoferi pentru categorii grele în România este o glumă proastă. La școală, faci maxim 10-15 ore de conducere, ore în care nu ai timp să înveți mai nimic. Instructorul te bagă în examen pentru că ești în stare să ții de volan și cam atât. Nu o să înveți să faci o garare, nu o să înveți care sunt elementele unei asemenea manevre pe dreapta sau pe stânga. Chestiile astea poți însă să le înveți din tutorialele postate pe canalele de YouTube ale camionagiilor români. Având teoria, vă va fi mult mai simplu să practicați aceste garări când vă veți trezi în fața faptului împlinit. Întotdeauna e mai simplu să înveți de la alții decât să te chinui de unul singur. E o metodă mult mai rapidă. Având teoria la bord, vă va fi mult mai simplu să vă descurcați cu aceste manevre ca începători.

*Garare prezentată de Euu Tzu împreună cu Daniel Cimpoeru

  1. Înveți spețe tipice comunității care te vor salva de multă bătaie de cap (adică de amenzi). În momentul în care trebuie să tranzitezi Elveția, trebuie urmată o anumită procedură pe care domnul Cimpoeru a explicat-o foarte bine pe canalul său de YouTube în trei videoclipuri intitulate „Cum se face actul pentru T2 (tranzit Elveția)”, „Tranzitul ptr. Elveția în vama Ponte Chiasso” și „Tranzitul pe Elveția, episodul 2”… De asemenea, tot pe canalul său de YouTube veți vedea „Cum se face vigneta pe Ungaria”, cum se face „Plata cu Viacard pe Italia”, și multe alte spețe care repet, nu aveți de unde să le învățați din altă parte. În școala de șoferi nici vorbă de așa ceva. E bine să le știți dinainte pentru că dacă nu veți respecta aceste proceduri, riscați niște amenzi destul de mari pe care sunt sigur că nu vi le doriți. Ideea e să încheiați luna cu contul plin…
  2. Înveți care este valoarea muncii unui șofer de camion. Am spus de multe ori că România este țara șoferilor de camion, însă din păcate nu toți cei care pleacă pe comunitate sunt plătiți așa cum trebuie pentru că oamenii nu știu să se vândă. Mulți pun botul la ideea „Ești șofer începător, te angajez eu pe 600 de euro” și nu este deloc ok. Există în acest moment șoferi de TIR, români, care sunt alergați zi-lumină pentru 700 – 800 de euro și vei auzi aceste discuții, aceste probleme, dacă vei urmări canalele de YouTube ale camionagiilor Români. Cristian Rizescu a ținut un LIVE nu demult și s-a discutat despre acest aspect destul de important. Există firme care angajează începători dar asta nu înseamnă că un începător trebuie să fie și sclav. E important să știi să alegi firma cu care începi.

  1. Înveți că, de fapt, meseria de camionagiu este foarte stresantă. O să întâlnești multe episoade ale acestor YouTuberi români în care o să-i vezi nervoși, în care o să-i vezi că nu sunt deloc mulțumiți de timpul de conducere, de rampele la care trebuie să tragă, de circulația în sine, de poarta pe care trebuie să intre la descărcat, etc. Unul dintre cele mai bune exemple pentru acest fapt este clipul lui Adrian Cătălin care, ce să vezi, ajunge într-o noapte la descărcare într-un loc în care toate par potrivnice. Meseria de șofer de camion este foarte stresantă, lucru pe care tu nu ai cum să-l știi dinainte dacă nu iei contact cu oameni care profesează de ani buni.

Sunt de părere că aceste canale de YouTube sunt extraordinar de prețioase pentru cei care au de gând să devină camionagii pentru că reușesc să surprindă cât mai exact greutățile acestei meserii. Să conduci un camion nu este lucru tocmai simplu dacă ai de gând să o faci corect, dacă ai de gând să termini luna cu contul plin. Responsabilitatea este mare și nivelul de stres este pe măsură. În continuare, am să vă las un link cu cele mai interesante canale de YouTube ale camionagiilor români, la care vă invit să vă abonați și să le urmăriți cu mare atenție dacă aveți de gând să începeți un drum în această direcție.

Vezi aici care sunt cele mai bune canale de YouTube ale camionagiilor români.

Articole Asemănătoare

Săptămână grea pentru camionagii români de pe YouTube Din păcate, luna decembrie nu e una prea bună pentru șoferi. E iarnă, adică probleme, stres în plus, etc. Evident, șoferii români nu sunt scutiți de probleme, nici măcar cei care au un canal de YouTube destul de celebru. O să trec...
Daniel Cimpoeru și Șoferii Începători – cel mai bun grup pentru șoferi... Daniel Cimpoeru și Șoferii Începători reprezintă din punctul meu de vedere cel mai bun grup de pe Facebook adresat celor au vor să devină sau au devenit de puțin timp șoferi profesioniști. Spre deosebire de majoritatea grupuril...
Ce trebuie să știi dacă vrei să începi o carieră de șofer profesionist... Pentru că pe cricul.ro există un interes din ce în ce mai mare pentru categoria ȘOFERI PROFESIONIȘTI, am zis să aducem în prim plan câteva interviuri cu camionagii celebri, români și nu numai, de pe YouTube. Astăzi, domnul Dani...
GPS de camioane. Învață totul despre el cu LEO Unul dintre cele mai importante aparate electronice cu care șoferul profesionist trebuie să se împace este GPS-ul. S-au dus vremurile în care plecai de nebun cu harta în buzunar. În ziua de azi tehnologia este de partea ta și te p...
TOP 10 probleme cu care se confruntă șoferii profesioniști în România... Viața de șofer în România nu e deloc simplă, așa cum spune și Silviu de altfel. Probleme apar la tot pasul și multe dintre ele sunt destul de „previzibile”. Într-o țară în care toate merg de-a-ndoaselea transporturile nu au cum să...

Ti-a placut acest articol? Poti primi articole asemanatoare si prin
email

Aboneaza-te la newsletter si vei primi pe mail cele mai interesante articole din lumea auto

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here