Home Informații Utile Ce înseamnă echiparea mașinii pentru iarnă?

Ce înseamnă echiparea mașinii pentru iarnă?

2091
0
echiparea mașinii pentru iarnă

Pentru că a venit luna decembrie, până să-și facă apariția zăpada și gerul nu mai e mult. Deși în ultimii ani nu am prea văzut zăpadă în decembrie decât la munte, e bine să fim pregătiți pentru acest anotimp destul de capricios, anotimp care schimbă total regulile șoferiei.

În această perioadă, autoturismele trebuie pregătite ceva mai bine și vom discuta în cele ce urmează cum anume trebuie echipate acestea astfel încât să nu întâmpinați probleme pe timp de iarnă.

Ce înseamnă echiparea mașinii pentru iarnă?

În primul rând, trebuie să verificați dacă lichidul de răcire corespunde. Există un densimetru cu care se măsoară calitatea antigelului, iar dacă acesta și-a pierdut proprietățile, trebuie să-l schimbați. Antigelul este substanța care nu permite înghețarea apei din instalație.

După ce ați verificat antigelul, verificați bateria și bujiile. Acum, temperaturile nu sunt foarte scăzute dar în momentul în care acestea vor trece de -5 grade Celsius, pot să apară problemele la pornire. Bujiile se pot verifica la orice service, unde probabil există și un tester pentru baterie.

Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în România doar dacă te deplasezi cu mașina pe porțiuni de drum acoperite de zăpadă sau polei, însă e recomandat ca de la 1 decembrie să echipezi mașina cu un set de cauciucuri de iarnă de calitate. Îți vor asigura o aderență superioară și o siguranță superioară.

Lanțurile de asemenea nu ar trebui să lipsească din dotarea autoturismelor în momentul în care iarna și-a arătat colții pentru prima dată. Ele nu costă o avere și vă pot scoate din situații destul de urâte. Lanțurile antiderapante sunt permise în România și se cumpără în funcție de dimensiunea roții.

Ar fi ideal dacă ați avea în portbagaj o lopată și un săculeț mic cu nisip. Există lopeți pliabile care nu ocupă mult spațiu și care devin aur curat în momentul în care rămâi înzăpezit. Nisipul te va ajuta să-ți recapeți aderența pe gheață dacă cumva nu mai poți înainta.

Trebuie neapărat să ai lichid de spălare parbriz de iarnă în mașină din două motive: iarna se dă cu foarte multă sare pe carosabil și parbrizul se murdărește mai mult și mai des, iar dacă acest lichid nu este de iarnă va îngheța și va sparge recipientul în care este turnat.

Soluție pentru dezghețare parbriz + racleta. Din punctul meu de vedere două ustensile indispensabile pe timp de iarnă. De ce să te mai chinui să dai gheața jos de pe parbriz cu cardul? Mai bine dai cu un pic de soluție specială apoi dacă este necesar, cu racleta.

Cei care au yale la uși, cei care deschid mașina cu cheia în fiecare dimineață, să se pregătească și cu un spray pentru dezghețat yale. E posibil să curgă apă în yală pe timp de zi, noaptea să înghețe și dimineață să nu mai puteți băga cheia în ușă să deschideți mașina.

De asemenea, pentru că este iarnă, ar fi ideal să circulați cu rezervorul plin chiar dacă este un pic mai costisitor în faza inițială. Cine știe pe unde rămâneți cu mașina la drum lung și nu ați vrea să înghețați de frig până vin ajutoarele. Ar fi ideal să aveți în portbagaj și o pufoaică.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here