E destul de dificil pentru un șofer începător să pornească la drum cu brio, fără probleme. Statutul acesta de „începător” îl transformă de multe ori într-un personaj ori discriminat, ori pe spinarea căruia cineva va încerca să facă un ban în plus (angajator sau titular). Totul pornește de la pregătire iar în cele ce urmează vom vedea ce anume trebuie să faci pentru a lua startul în carieră cu dreptul, angajat la o firmă care să te respecte și care să te plătească normal, corect, pe măsura muncii prestate.
Cum să pornești cu dreptul în cariera de șofer profesionist
Învață limba engleză – dacă vei lucra pe internațional o să ai nevoie de limba engleză pentru a comunica cu cei din jur. Dacă știi că vei lucra pe Germania, învață neapărat limba germană. Nu ai ce căuta pe camion dacă nu cunoști cel puțin o limbă de circulație internațională. Nici pe comunitate, nici ca emigrant într-o țară dezvoltată.
Învață Reg. 561/2006 – ca să emiți pretenții la un salariu bun, trebuie să demonstrezi în primul rând că-l meriți. Să nu aibă niciun angajator motiv să te discrimineze. Cea mai mare problemă a începătorilor este programul de conducere și repaus. Învață-l dinainte să te duci la școala de șoferi și vei vedea că informațiile din Reg. 561 îți vor fi utile și la angajare, nu numai în viața de șofer. Vei știi ce e legal și ce este ilegal.
Citește Codul Muncii – transporturile din România funcționează în baza Reg. 561/2006 dar plata șoferilor se face în baza diurnei, în baza Codului Muncii. Ca să începi cu dreptul această carieră trebuie să-ți cunoști drepturile ca angajat dar și îndatoririle. Trebuie să știi că un șofer trebuie să beneficieze de sporuri, iar aceste lucruri sunt stipulate în Codul Muncii.
Mergi la o școală de șoferi serioasă – dacă vrei să obții permisul de conducere categoriile C, CE din prima fără probleme trebuie să mergi la o școală de șoferi serioasă. În general, școlile micuțe sunt cele mai recomandate. Instructorii nu au foarte mulți elevi și au răbdare mai multă în a le explica unele treburi. Școlile mari sunt fabrici de bani care se grăbesc să azvârle cu elevii la examen, să poată prelua alții. Să faci multe ore și manevre.
Ia atestatele pe bune – adică fără șpagă. Îți va fi mult mai simplu dacă te apuci de studiu dinainte să intri la școală pentru obținerea permisului. Același Reg. 561 este necesar pentru atestatul de transport marfă plus documentația pe care o veți primi de la centrele de examinare. E recomandat să dai și pentru ADR colete și cisternă.
Caută o firmă serioasă – după ce ai luat permisul și atestatele, trebuie să cauți de muncă. Îți va fi mult mai simplu să pui problema unui salariu bun dacă ești tobă de carte și dacă ai învățat în școală să dai cu spatele la o rampă. Întreabă de la început de magnet, de act adițional de diurnă, de sporuri. Și nu renunța. Dacă ai fost la 10 firme și nu ai găsit nimic interesant, continuă să încerci. Firmele bune nu prea fac vâlvă online și nu prea le pleacă oamenii așa că sunt dificil de găsit, dar nu imposibil.
Înscrie-te într-un sindicat – după ce semnezi contractul de muncă, neapărat trebuie să te înscrii într-un sindicat, în special dacă patronul firmei pentru care lucrezi este român. Interesele, drepturile tale vor fi apărate de sindicate în situația în care nu lucrezi ilegal și în situația în care te trezești că patronul se crede șmecher și nu vrea să-ți dea ce ți se cuvine. Ași fi uimiți câtă putere au sindicatele dacă șoferii lucrează corect, la program. Știu că multă lume consideră sindicatele entități fără valoare, mulți nu vor să plătească cotizația anuală, însă cei care au fost salvați de către acestea demonstrează contrariul.