Atunci când vine vorba despre mediul privat, despre oamenii care lucrează la patroni în România, apar problemele cu salarizarea. Discutăm de cele mai multe ori despre salariul minim pe economie, despre lipsa sporurilor, despre neplata orelor suplimentare. Munca la privat în România este asociată de cele mai multe ori cu sclavia modernă, întrucât lipsesc două componente cheie care să țină în frâu lăcomia patronală: instituțiile de control ale statului și sindicatele.
La capitolul instituții de control, avem ITM-ul, Inspectoratul Teritorial de Muncă, o entitate care ar trebui să vegheze asupra corectitudinii salarizării la privat. Evident, ca orice instituție publică din România, este cuprinsă de incompetență, nepăsare, nepotisme și corupție cât cuprinde. Sinecurile angajate în ITM pe bază de pile ori filieră de partid funcționează pe zicala timpul trece leafa merge, n-au niciun interes să-și complice viața făcându-și efectiv treaba.
Sindicatele – la stat, cred că sunt mai multe sindicate decât instituții publice. Cu toții am auzit de greve în ultima vreme, organizate evident prin sindicate. Greva grefierilor – nu este suficient că un proces în România durează 25 de ani, greve în sistem ne mai lipseau. Greva poștașilor – a existat destul de recent, a fost organizată evident prin sindicate. Foarte multe lucruri se pot rezolva prin sindicate. Problema este că în mediul privat, sindicatele nu prea există.
Sindicatele pentru șoferi profesioniști – foarte necesare în România, întrucât salarizarea în domeniul transporturilor este un fiasco total. Avem aici șoferi plătiți cu diurnă în loc de salariu, avem salariul de femeie de serviciu adică minimul pe economie, avem țepe care se dau șoferilor cu banii și câte și mai câte. Necesitatea existenței unui sindicat care să reprezinte și să apere drepturile șoferilor este una de necontenit. Numai că la privat, oamenii nu prea vor sindicate.
Este foarte dificil să convingi oamenii de la privat, care muncesc pentru banii lor, nu-i primesc degeaba ca bugetarii, să cotizeze lună de lună chiar și o sumă modică de 25 de lei. Mulți spun că dacă au probleme își angajează singuri avocat și se descurcă, alți șoferi profesioniști nu doresc sindicat din cauza faptului că au impresia că se pricopsește cineva pe spinarea lor. Însă cei mai mulți șoferi profesioniști nu doresc să cotizeze pentru că nu au ceva de câștigat imediat.
Este foarte dificil să pui bazele unui sindicat în România, o țară în care nu există conceptul de prevenție, în care oamenii nu cunosc ideea de „cotizație preventivă”, pentru că, desigur, tu ca membru de sindicat este posibil să nu ai nevoie niciodată să apelezi la sindicat, însă de cotizat trebuie să cotizezi lună de lună, an de an. Și din păcate oamenii nu înțeleg că pentru orice șofer, scenariul perfect ar fi acela în care ar cotiza o viață întreagă la sindicat și nu ar ajunge niciodată să aibă nevoie de el. Atunci când nu ai nevoie de sindicat însemnă că te simți respectat la locul de muncă.
