Văzută din exterior, meseria de șofer profesionist pare o luptă continuă cu viața și am să explic în cele ce urmează cum am ajuns la această concluzie. Discutăm despre una dintre cele mai dificile meserii din lume la ora actuală, în ciuda faptului că „aleșii” noștri, de la primari la Ministrul Transporturilor o consideră o fugă de munca fizică sau turism.
Lupta pentru permis
Permisul de conducere categoriile C, CE, atestatul de marfă CPI, atestatele ADR colete + cisternă, cardul tahograf, costă destul de mult. O bună parte dintre tinerii care doresc să acceadă în această meserie sunt nevoiți să facă credit în bancă pentru a-și putea permite costurile de școlarizare. Comparativ cu nivelul de trai din România, costurile de școlarizare sunt foarte mari. Desigur, sunt mai mici decât în UE dar nu cred că putem compara așa. Una e să plătești o școală în rate și să-ți rămână suficienți bani să trăiești, și alta e să plătești 5-6000 de lei dintr-un salariu de multe ori sub 1500 RON.
Lupta pentru angajare
După ce șoferul român se vede cu permisul în buzunar, cu atestatele profesionale în portofel, începe lupta pentru angajare. Șoferul român începe să aibă de-a face cu fel de fel de „angajatori” care nu-și doresc altceva decât să-l jumulească de bani. Șoferul român este nevoit să învețe pe propria piele că în România, începătorii nu prea primesc șanse, sunt discriminați la angajare și de obicei plătiți mai puțin decât șoferii cu experiență, în ciuda faptului că numărul de kilometri parcurși zilnic sunt aproximativ egali.
Lupta pentru o viață normală
În momentul în care ajunge oarecum titular, șoferul român începe și lupta pentru un salariu normal, din care să trăiască alături de familia lui. Ia contact cu patronii de carton, cu banii opriți pentru oglinzi rupte sau pentru consumul de motorină.
Lupta pentru o viață normală atunci când vine vorba despre un șofer profesionist se rezumă în mare parte la a căuta acel job la care omul se duce de plăcere, fără stres suplimentar, acel job pentru care este plătit corect și la care este respectat.
Majoritatea șoferilor români n-au nicio șansă să-și găsească ceva de muncă decent pe meleagurile noastre, așa că decid să-și încerce norocul în străinătate. Respectul patronilor români față de proprii angajați este ceva foarte rar vizibil, din păcate. În străinătate, nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar nici nu se dau țepe cum se dau în România.
Atunci când se lucrează pe contract străin, altfel stă treaba. Apare salarizarea oarecum normală și respectul. Și odată ajunși la un salariu decent și la respect față de munca depusă, lupta șoferului român ajunge la final. A ieșit biruitor.
