Pentru a putea efectua transport de marfă cu un autocamion în România sau dincolo de granițe, pe lângă o companie de transport înființată, ai nevoie de o licență transport marfă. În cele ce urmează vom discuta despre documentele necesare obținerii acestei licențe dar și despre condițiile pe care compania trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibilă emiterii unui asemenea document.
Nu vom intra în detalii în ceea ce privește înființarea firmei de transport propriu-zise întrucât nu este nimic complicat, este vorba despre un simplu SRL cu cod CAEN 4941.
Obținere licență transport marfă – condiții și documente necesare
Documente necesare pentru obținerea unei licențe transport marfă în România
Licența de transport marfă se obține de la ARR, la sediul căruia trebuie depus un dosar care să conțină următoarele documente:
- cerere de obținere a licenței transport marfă,
- documentele firmei: certificat de înmatriculare pentru compania care solicită licența, act constitutiv din care să reiasă activitatea de transport rutier, documentul de înființare și statutul.
- documente care să dovedească faptul că aveți un sediu administrativ/operativ
- documente care să dovedească faptul că vehiculele sunt întreținute (contract service)
- cazierul judiciar al managerului de transport și declarație pe proprie răspundere
- cazier judiciar al companiei și declarație pe proprie răspundere
- documente care să scoată în evidență capacitatea financiară
- certificat de competență profesională al managerului de transport (valabil)
- certificat de atestare profesională și decizie de numire a consilierului de siguranță (ADR)
- certificat de agreare eliberat de RAR pentru vehicule (ADR)
- certificat de atestare profesională pentru conducătorul de vehicule (ADR)
- autorizație eliberată de CNCAN pentru vehicule care transportă mărfuri (ADR CLS7)
- certificat ITP pentru suprastructuri specializate destinate transportului recipientelor cu gaze lichefiate sau alte mărfuri periculoase (ADR)
Condițiile pe care compania trebuie să le îndeplinească pentru a putea obține o licență transport marfă în România
- Să dețină sediu social în România, în incinta căruia să stocheze documentele de lucru.
- Să dețină minim un autovehicul înmatriculat în România
- Compania deține o persoană calificată drept manager în transporturi, cu certificat profesional valabil, care să îndeplinească și cerința de „bună reputație”.
- Managerul de transport nu a fost condamnat la închisoare sau sancționat în alt mod pentru comiterea de fapte grave, național sau internațional (asta înseamnă de fapt „buna reputație”).
- Compania trebuie să dețină în cont, anual, minim 9000 de euro sub formă de capital și rezerve pentru primul vehicul utilizat în activitatea de transport, apoi câte 5000 de euro pentru fiecare vehicul utilizat în activitatea de transport.
Buna ziua , suntem o firma de transport din Timișoara, am depus toate acele acte , am obtinut licenta de transport Comunitara capul tractor care este inmatriculat in România asa cum cere legea . Intrebarea mea este ce trebuie facut si cum pot obtine licenta Comunitara acum pentru inca 10 cap tractor achizitionate cu leasing exterior ? Trebuie dinou de la capat sa depun pentru fiecare cap tractor in parte toate acele acte sau ?