Criza șoferilor profesioniști riscă să se adâncească și mai tare odată cu apariția ultimelor statistici pentru emigrarea definitivă din România, oferită de Institutul Național de Statistică. Se pare că peste 48.000 de cetățeni au părăsit definitiv România doar în anul 2024, cu 5% mai mult față de anul 2023.
O bună parte dintre acești emigranți definitivi sunt șoferi profesioniști care au decis să înceteze orice colaborare cu firmele românești, care și-au luat după ei familia și au decis să încerce o viață mai bună, mai liniștită peste hotare, în țări precum Germania, Spania, Franța, Olanda sau chiar țările nordice.
Dacă cineva dorește să stopeze emigrarea definitivă a șoferilor profesioniști și să pună punct crizei de personal de care toți angajatorii se plâng, trebuie efectuate câteva schimbări legislative destul de importante, pe care le vom trece în revistă în cele ce urmează.
5 schimbări legislative care TREBUIE făcute de urgență în favoarea șoferilor profesioniști
- Modificarea salariului de încadrare – momentan șoferii profesioniști deși sunt calificați prin intermediul atestatelor de transport marfă / persoane, aceștia sunt încadrați în câmpul muncii cu salariul minim pe economie, asemenea necalificaților și deși veniturile lor salariale sunt destul de mari, pensia pe care o vor încasa la bătrânețe va fi una derizorie. Astfel, încadrarea șoferilor profesioniști ar trebui să se facă la salariul mediu pe economie care în 2025 ar trebui să se apropie dacă nu chiar să depășească 10.000 de lei BRUT pe lună.
- Asigurarea sporurilor aferente – sporurile sunt din păcate un mit, o legendă pentru muncitorii de la privat. Dacă bugetarii își permit să-și bage la salariu tot felul de sporuri care mai de care mai ridicole și nemeritate, la privat acestea lipsesc cu desăvârșire. Statul ar trebui să oblige companiile de transport să ofere cel puțin două sporuri pentru șoferii profesioniști: sporul de suprasolicitare neuropsihică (20%) și sporul de periculozitate (25%).
- Plata la oră – după rezolvarea salarizării și a sporurilor, ar trebui imperios necesar să se introducă plata la oră. La un brut de 10.000 de lei, o oră de muncă ar ajunge undeva la 36 RON NET, bani în mână, mult mai bine decât 16 RON cât este la minimul pe economie. Este clar că nivelul de salarizare ar fi cu totul altul și ne-am apropia destul de mult de Europa Civilizată ca și model de plată, chiar dacă ar fi doar 7 euro net pe oră, nu 15-20.
- Reținerea banilor din salariu – această faptă ar trebui încadrată drept furt calificat și tratată cu dosar penal. Niciun angajator nu are voie să se atingă de salariul angajatului, ori de diurna lui, fără o hotărâre judecătorească în acest sens. Evident în România patronii jumulesc din banii angajaților lună de lună pentru absolut orice, de la consum excesiv de motorină până la penalizări pentru întârzieri la încărcare sau descărcare. Această faptă se numește prin definiție furt calificat și trebuie dusă în sfera penală acolo unde-i este locul, iar administratorii care fac aceste gesturi să fie băgați la pușcărie.
- Dosare penale pentru magnet – dar nu pentru șoferi, ci pentru administratorii firmelor de transport, care constrâng șoferii să folosească dispozitive de alterare a timpilor de conducere și odihnă. Este mai mult decât evident că legea cum este ea făcută acum apără ilegalitatea, pentru magnet este amendat șoferul care nu are nimic de câștigat dacă-l folosește. De câștigat are doar compania. Astfel, legea trebuie modificată și orientată clar spre „capul răutăților”, iar aducerea faptei în sfera penalului nu ar fi deloc dificil din moment ce un camion cu magnet este un pericol public.
Acestea sunt cele mai importante 5 schimbări legislative care ar îmbunătății foarte mult condițiile de lucru pentru șoferii profesioniști în România, și evident ar pune punct crizei de șoferi profesioniști de care toată lumea se vaită de ani de zile pe la toate televiziunile din România. Voi ce credeți? Ar trebui și altele?

Ar fi prea frumos să mi se schimbe și nouă metoda de muncă și de salarizare dar nu cred că asta nu se va întâmpla în viitorul apropiat cel puțin din 2025 luni