Puțin timp ne mai desparte de data de 1 ianuarie 2026, când dubele, respectiv autoutilitarele destinate transportului de mărfuri internațional vor fi obligate să dețină tahograf digital. Este vorba despre o măsură implementată prin intermediul celebrului Pachet de Mobilitate.
Astfel, Regulamentul 561 din 2006 a fost modificat. La articolul 2, alineatul 1 s-a introdus:
„(-aa)de la 1 iulie 2026, transportului rutier de mărfuri în cadrul operațiunilor de transport internațional sau în cadrul operațiunilor de cabotaj cu vehicule, inclusiv vehicule cu remorcă sau semiremorcă, a căror masă maximă autorizată depășește 2,5 tone”.
Este o măsură mult așteptată întrucât cunoaștem cu toții haiducia care se practică în acest sector total scăpat de sub control, total nereglementat și nesupravegheat. Prea mulți copii de 18, 18, 20 de ani au murit în ultimii ani în acest sector din cauza oboselii și a epuizării. Întrebarea de bază este dacă România este pregătită pentru această schimbare?
România încă nu este pregătită pentru introducerea tahografelor pe vehicule de 3.5 tone
Pentru ca tahografele să devină o realitate în lumea vehiculele comerciale cu Masa Totală Maximă Autorizată de maxim 3.5 tone, în România trebuie să se schimbe multă legislație.
Cardul pentru tahograf – este mai mult decât evident că aceste camionete vor fi obligate să instaleze ultima generație de tahograf, nicidecum nu vor putea folosi diagrame. Astăzi, conform legii, pentru a putea obține un card tahograf trebuie să ai permis MINIM categoria C sau D. Această lege automat trebuie modificată, altfel șoferii nu vor putea să facă rost de carduri.
Atestatele Profesionale – din moment ce vor avea de lucrat cu tahograful, cel mai probabil șoferii vor fi nevoiți să aibă și atestat profesional pentru transport marfă CPI, unde vor învăța timpii de conducere și repaus. Ca și în cadrul cardului tahograf, astăzi legea permite înscrierea la aceste atestate doar persoanelor care au minim permis de conducere categoria C.
Ce modificări ar trebui aduse legislației pentru atestatele profesionale?
Dacă discutăm strict de atestatele profesionale, acolo o modificare legislativă este imperios necesară atât pentru permiterea accesului din iulie 2026 a șoferilor categoria B înscrieri, dar mai ales pentru aducerea la zi a teoriei. Nu este posibil ca la atestatele CPI să înveți despre diagramă și tahograf analogic din moment ce ele sunt interzise în transportul internațional de marfă.
O altă modificare imperios necesară în sfera atestatelor de transport profesionale ar fi eliminarea examenelor cel puțin la reînnoire. Sunt ceva unic în Europa Civilizată și ar trebui înlocuite cu module cu prezență obligatorie în cadrul cărora șoferii să fie actualizați legislativ.
