Home Colțul camionagiilor 30 de întrebări pe care trebuie să le pui la angajare, dacă...

30 de întrebări pe care trebuie să le pui la angajare, dacă dorești un job serios de șofer profesionist

1708
SHARE
șofer profesionist

Multă lume spune că a găsi în ziua de azi un loc de muncă serios din postura unui șofer profesionist, este sinonim cu a căuta acul în carul cu fân. Deși există foarte multe firme de transport, deși există o criză majoră de mână de lucru, puțini sunt șoferii care se pot declara mulțumiți de actualul loc de muncă. Dacă aruncăm în discuție și începătorii pe care ori nu-i vrea nimeni, ori sunt acceptați doar dacă se transformă într-o importantă țâță de muls pentru companie, scenariul apocaliptic este ca și asigurat.

Am alcătuit o listă cu 30 de întrebări pe care orice șofer profesionist ar trebui să le pună la interviul de angajare, 30 de întrebări care te aduc o idee mai aproape de lucrul la o companie cât de cât serioasă. Nu înțelegeți greșit, nicio companie din lume nu va răspunde exact ce vreți voi să auziți la cele 30 de întrebări, rămâne la latitudinea voastră să le selectați pe cele care vă interesează cu adevărat, și să le adresați angajatorului.

30 de întrebări pe care trebuie să le pui la angajare, dacă dorești un job de șofer profesionist serios

1 Se respectă timpii de conducere și repaus conform Reg. 561/2006 sau se folosește magnetul? (dacă ți se spune că vei primi magnet sau două carduri sau maimuță, ieși din cameră fără să dai bună ziua)
2 Cum este remunerată munca? La zi, la oră, salariu minim pe economie + diurnă, la kilometru? (plata la kilometru este ilegală conform articolului 10 din Reg. 561/2006)
3 Câte ore se muncește într-o zi? 8 cum scrie în contract sau 13-15 cum scrie în Reg. 561/2006 că se poate maxim (nu vă poate obliga nimeni să munciți 13-15 ore/zi, sunt marje maximale iar în unele cazuri este chiar ilegal)
4 Diurna (dacă există) – este stipulată contravaloarea totală direct în contractul individual/colectiv de muncă sau se face act adițional pentru diurnă? (dacă nu există diurna stipulată clar undeva, riscați să fiți dat în judecată după plecare și să restituiți angajatorului diferența de diurnă minimă și cât ați primit voi la negru – însușire de diurnă necuvenită este termenul juridic)
5 Cine plătește drumul șoferului de acasă până la camion? (Ca emigrant – ciocănele de la casă până la camion. Ca și comunitar – bani de transport de la camion în România și invers.)
6 Care sunt cursele, câte încărcări/descărcări se fac de obicei? Șoferul primește ceva pentru munca de manipulant?
7 Unde se încheie ziua de muncă? Într-o parcare securizată sau pe oriunde, numai să nu fie cu plată?
8 Pe ce categorii de drumuri se circulă de obicei? Naționale sau autostrăzi? (sunt șanse mari ca o companie care se ferește să plătească taxe de autostradă să se ferească să plătească și alte treburi, de exemplu salariile angajaților)
9 Se oferă concediu de odihnă conform contractului de muncă semnat? În afară de recuperările care se fac în mod normal (comunitari)
10 Cât se stă acasă la recuperare, se primește salariul minim pe economie stipulat în contract?
11 Sunt plătiți timpii cât se așteaptă la încărcat, se asigură marfa, sau doar conducerea propriu-zisă? (mare atenție există patroni care nu vor să considere timp de muncă decât conducerea efectivă, ceea ce este total greșit)
12 Cum sunt contorizații timpii de verificare a camionului, alimentările, încărcatul/descărcatul? Ciocănele sau pauză? (dacă vi se spune că aceste operațiuni se efectuează pe pauză, nu aveți ce căuta la firma respectivă)
13 Banii, se dau la timp în dată fixă, și dacă data fixă este stipulată în contractul individual/colectiv de muncă?
14 Ce se întâmplă în cazul în care nu iese consumul, ori există mici acroșaje în trafic. Șoferul plătește de la el? (încă mai există prostul obicei al patronilor să oprească bani pe motorină în cazul în care un șofer nu se încadrează într-un anumit consum. Să fie clar: niciun producător de camioane nu oferă un consum exact astfel încât cineva să poată să penalizeze șoferul. Atât pentru motorină cât și pentru oglinzi rupte NU se pot opri bani din salariu decât cu hârtie de la tribunal. Mare atenție, din diurnă nici măcar instanța de judecată nu se poate atinge)
15 Există situații în care șoferul este împins de la spate să încalce legea în baza zicalei „mergi peste program ca plătesc eu amenda” (feriți-vă de asemenea firme, nu puțini au fost lăsați cu fundu-n baltă când a venit rândul patronilor să plătească)
16 Se dă avans la plecarea în cursă (comunitate) astfel încât șoferul să nu moară de foame?
17 Care sunt facilitățile tehnologice oferite: GPS, telefon, modem pentru internet, etc
18 Care este salariul pentru un șofer începător? Ce salariu primește și ce diurnă? Și cât primește titularul? (evitați companiile care oferă celor începători bani în bătaie de joc, gen 50% dintr-un venit salarial normal)
19 Se poate arăta modul de comunicare al șoferilor cu dispecerul? Măcar o conversație… (ar fi bine pentru că există mulți psihopați care, prin nu știu ce minune, au ajuns dispeceri. Și vorbesc cu șoferii ca la ușa cortului)
20 Cine face pana la camion/remorcă, în cazul în care apare o astfel de situație neprevăzută (în mod normal, firma ar trebui să aibă contract de service, în România dar și în Europa. Dacă șoferul schimbă roata, acesta trebuie plătit).
21 Se oferă cumva sporuri/bonusuri în cazul în care există o colaborare corectă, fără incidente?
22 Proba de lucru, dacă există, se plătește? Cum se plătește? Și cât se stă în probă?
23 Pe ce fel de camioane se lucrează? Transmisie, marcă, model, an de fabricație
24 Unde se efectuează repausul săptămânal normal? Prin parcări, zone industriale sau la hotel? (o firmă care se respectă, mai ales dacă activează pe comunitate unde există multe țări carte au interzis dormitul pe cabină în timpul repausului săptămânal normal de 45 de ore, o să respecte și legea și o să trimită șoferul la hotel)
25 Se decontează cheltuielile de angajare gen fișă medicală? (legea spune că angajatorul trebuie să deconteze aceste cheltuieli)
26 Ce se întâmplă în cazul unui concediu medical? Este șoferul lăsat să se descurce cu 75% din salariul brut? (comunitate) (Aici e o mare problemă la care trebuie să se gândească toți cei care intră în jocul diurnei)
27 Camionul pe care se va lucra este echipat corespunzător din punct de vedere SSM? (bocanci de protecție, cască, ochelari, mănuși, salopete, geci, etc)
28 Camionul pe care se va lucra este echipat corespunzător activității prestate cu accesorii de fixare a mărfii? (chingi, colțare, covorașe antiderapante, bare pentru fixare, etc)
29 Există vreo problemă dacă se dorește aderarea la un sindicat? Sau dacă suntem deja înscriși într-un sindicat
30 Se lucrează de sărbătorile importante gen Crăciun, Paște, Revelion, etc?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.