România s-a umplut în ultimii 10 ani de oameni săraci care vor să pară bogați. Unii dintre ei reușesc prin intermediul mașinilor. Din păcate, în țara asta mașina a devenit ideal în viață, țel suprem, obiect de laudă în fața prietenilor, obiect care indică o bunăstare aparentă, obiect dorit de aproape toată lumea cât mai scump. La noi cu cât ai o mașină mai scumpă cu atât ești mai bine văzut în societate, cu atât ești mai important. Da, suntem o țară a aparențelor și a parveniților.
Pentru că toți țărani și toți săracii vor să pară importanți în acest context al societății, în care atenția este acordată în special celor cu bani, aceștia fac pe dracu-n patru ca să pară și ei în rând cu lumea bună. Adică își cumpără o mașină, cât mai mare și cât mai BMW sau Audi sau Mercedes. Un asemenea exemplu avem și-n poza de mai jos, un BMW X5 cumpărat de un cetățean destul de sărac în ideea că această mașină îl va transforma într-o persoană importantă pentru cei din jur.
Sunt curios în ce țară bananieră din lumea asta se mai lipesc BMW-urile X5 cu scotch precum acesta. A lovit stopul spate și din lipsă de bani, nu a reușit să îl schimbe. Omul a preferat o cârpeală specifică românilor, a dat cu un pic de scotch să nu intre apa și cu asta basta. Superb. Aceasta este povestea românului bogat dar sărac lipit în același timp. Țara asta s-a transformat încet dar sigur într-o ghenă a prejudecăților din care se poate evada numai cu valiza. Asta e România.
[…] Povesteam mai demult despre acel BMW X5, lovit în spate și cârpit pur românește cu scotch. Spuneam atunci că unii români dacă nu sunt și fuduli, parcă nu sunt proști destul. Să-ți cumperi X5 și să n-ai bani de un stop, nici măcar din dezmembrări, asta înseamnă să fii român. Ei bine, fraților. șoc și groază. Omul ne-a băgat mortul în casă și a reparat mașina. Cum a reparat-o? Vedeți în imaginea de mai jos :))))) […]