Dacă te uiți pentru câteva secunde pe străzile din România, o să observi că există foarte multe autoturisme care nu ar avea motive să existe în circulație într-o societate serioasă. Cel mai bun exemplu îl constituie mașina cu volan pe dreapta, înscrisă la bulgari căreia i se atașează o instalație GPL. Ce? Credeți că nu există așa ceva? Ia priviți anunțul de mai jos.
Mașina cu volan pe dreapta căreia i se atașează o instalație GPL este simbolul prostiei, micimii și al găinarului român. Cei care circulă cu așa ceva sunt niște oameni care nu numai că nu-și permit să își cumpere o mașină cu volan pe stânga cum e normal (știm că cele de Anglia sunt la jumătate de preț), nu-și permit nici să le înscrie în circulație în România și nici măcar să circule cu ele pe benzină, atașând o falnică instalație GPL. Acesta este portretul găinarului român, care vrea întotdeauna să pară bogat deși nu are două de cinci în buzunar.
Acum, explicați-mi voi mie de ce dumnezeului ar cumpăra cineva așa ceva cu aproape 5000 de euro? Doar pentru că nu-și permite una normală care ar costa undeva la 7000? Chiar este cineva dispus să facă un asemenea compromis doar pentru a avea un rahat de emblemă? Cum să dai mă 4600 de euro pe o mașină care are volanul pe invers, este înscrisă în Bulgaria și are și pecetea săracului pe ea, respectiv instalația GPL?