Cred că în România alcoolul a scăpat de sub control complet, lucru care se vede chiar și în trafic unde tot mai mulți inconștienți se urcă beți la volan. De ce aleg românii să bea și să conducă? Păi din punctul meu de vedere aleg să facă treaba asta pentru că nu i-a prins nimeni niciodată. Atunci când Poliția Rutieră este absentă de pe străzile din România sau prezentă doar cu radarul pe rutele pe care stă de 26 de ani, e normal ca cetățenii să-și facă de cap.
Dar cum putem scăpa odată pentru totdeauna de acești oameni inconștienți? Eu înțeleg că i-am depășit pe ruși la cantitatea de alcool pe cap de locuitor și că am devenit o țară de boschetari, dar mi se pare că treaba asta cu alcoolul a cam scăpat de sub control. Corupția este și ea de vină pentru că cei care au bani mizează pe faptul că în caz de ceva, vor putea scăpa bazma curată. În România de obicei mortul este de vină atunci când se întâmplă o nenorocire.
Chiar dacă România este o țară europeană în care toleranța la alcool este zero, cei care au o îmbibație de peste 0,8 mg/litru alcool pur în sânge, poate intra după gratii pentru o perioadă de maxim 5 ani de zile dar rar se întâmplă așa ceva. De obicei se primește cu suspendare. În rest, se rămâne fără permis și se plătește amendă. Din păcate în România nu există nici o legislație care să împiedice românii să mai consume alcool și să urce apoi la volan. Dacă de exemplu toleranța ar fi zero la alcool și pentru orice valoare s-ar da pedeapsa cu închisoare cu executare, nimeni nu ar mai îndrăzni să se mai urce beat la volan. Ar știi fiecare om că are șanse destul de mari să facă vreo câteva luni de închisoare.
Avem nevoie de legi foarte dure ca să scăpăm de bețivani de pe șosele și din punctul meu de vedere, doar pedeapsa cu închisoare îi poate ține în frâu.