Sensul giratoriu este cea mai disputată intersecție din România pentru că oamenii nu știu să semnalizeze sau să circule în interiorul ei. Regulile sunt destul de simple dar se pare că nivelul de inteligență al unora este mult prea mic pentru a putea pricepe această intersecție.
Cum se semnalizează în sensul giratoriu
În momentul în care intri în intersecție dai obligatoriu semnal stânga și te încadrezi în funcție de sensul de mers. Dacă faci la stânga te bagi pe banda 2 sau 3 de lângă centru (în funcție de câte benzi sunt), dacă mergi pe direcția înainte sau faci la dreapta indicat ar fi să rămâi pe banda 1 pentru a nu aglomera centrul și pentru a putea ieși mai simplu din sens.
În momentul în care ai ajuns în dreptul ieșirii, trebuie să dai semnal dreapta și să părăsești sensul după ce ai dat prioritate celor care încă sunt aflați în sens. De exemplu dacă faci dreapta de pe banda 2 să ieși din sens iar pe banda 1 în paralel cu tine se află alt conducător, trebuie să te oprești, să-l lași să treacă apoi să ieși din sens. Da, nu e glumă, când se iese din sens se dă prioritate celor care încă se află înăuntru dacă cumva ieșirea ta îi încurcă sau îi incomodează pe un alt participant la trafic.
De ce unii nu semnalizează absolut deloc
Unii oameni au uitat că au manetă de semnalizare în mașină, nu doar în sensul giratoriu. În giratoriu e un adevărat fiasco. Unii semnalizează doar ieșirea din sens cu semnal dreapta ceea ce nu e corect. De exemplu se pune semnal stânga la intrare astfel încât cel aflat la ieșirea opusă să știe că tu ai de gând să te învârți în sens dacă faci stânga. De fapt, semnalizarea nu reprezintă altceva decât un limbaj de comunicare prin intermediul căruia tu, anunți intențiile tale de schimbare a direcției de mers. Dacă nu-l folosești, creezi haos, incertitudine și mai ales accidente. Oamenii s-au obișnuit să nu semnalizeze din două motive: de lene și din cauza faptului că nu au fost niciodată sancționați.
Folosiți în sensul giratoriu și nu numai maneta de semnalizare. Ea există în mașină, vă asigur.
Corect, intr-adevar, ar fi sa semnalizezi stanga atunci cand intrii in sensul giratoriu, dar daca intentionez sa fac dreapta, ar insemna sa semnalizez stanga si imediat dupa sa semnalizez dreapta pentru a parasi sensul giratoriu. Persoana care doreste sa intre in sens din dreapta sensului sau cea din partea opusa a sensului, cand vede ca semnalizez stanga, poate se gandeste ca vreau cu adevarat sa fac stanga si il incurc.
Apoi, mai e si noul mod in care sunt marcate sensurile giratorii: benzile pleaca tangential dinspre centrul sensului spre iesirile sensului giratoriu, cazul in care, daca tu ramai pe o banda, acea banda te redirectioneaza spre iesirea din sens. Cum tu ramai pe banda ta, cel din stanga ta, de pe banda 1 sa zicem, daca doreste sa continue deplasarea prin sens ar insemna sa intre peste banda ta, deci el ar trebui sa iti acorde prioritate, nu invers.
Pe scurt, sensurile giratorii sunt o aberatie. Toata lumea spune ca fluidizeaza traficul… Atat de fluid e traficul in timpul orelor de varf incat e nevoie de organe ale legii sa joace rolul de semafor in timpul orelor de varf pentru ca altfel persoanele care doresc sa intre in sens de pe un drum secundar ar trebui sa astepte o vesnicie pentru ca masinile de pe drumul principat tot vin si tu tot acorzi prioritate. Nu poti sa intrii in sens decat daca tai calea cuiva.
Apoi, la un semafor ori stai ori mergi. Cand astepti sa intrii intr-un sens giratoriu, intrucat cel dintai sofer din coloana poate oricand sa decida sa intre in sens, uzezi intr-una componentele transmisie. Solutia americanilor, cu semafoare care is schimba timpii de asteptare in functie de trafic, de ce nu se poate aplica si la noi? Ei cu siguranta au mai mult trafic decat noi si nu vad sa rasara sensurile giratorii cum rasar la noi.
Sunt sensuri giratorii care sunt insotite de indicatoare de orientare pe asfalt.
Daca sunt pe banda intaia si indicatorul imi indica dreapta atunci nu am cum sa semnalizez stanga, trebuie sa arat intentia de mers spre dreapta. Chiar si fara aceste indicatoare eu consider ca tot dreapta trtebuie sa semnalizez.
Adevarat, sensurile giratorii sunt utile doar in cazul unei circulatii reduse. La orele de varf ele mai mult streaza si conduce la uzura multor componente: elementele de franare, placa de ambreiaj, cutia de viteze, etc.
Cate aberatii! Se semnalizeaza iesirea din sensul giratoriu, NU intrarea. Conform legii, daca nu semnalizezi nimic inseamna ca ramai in sens (adica pastrezi directia inainte). Chiar daca pare ciudat, directia o schimbi cand iesi din sens! Pai ce ar fi daca, pe un drum cu prioritate fiind, ne-am apuca sa semnalizam la fiecare curba? Lasati normele asa cum sunt! Nu le tot interpretati!
Salut.pt dreapta si inainte se foloseste prima banda.Daca intru in sens pe banda a 2 a logica spune ca m-am incadrat pt virare la stanga.La ce ajuta semnalizarea atunci cand intru in sens?!!!