Există o serie de mașini, de mici dimensiuni care pot fi conduse de tinerii ce au împlinit vârsta de 16 ani în România. Cu siguranță le-am văzut cu toții pe stradă și chiar dacă nu poartă embleme celebre precum Volkswagen, Audi sau BMW, foarte mulți părinți investesc bani în ele.
Mașinile care se pot conduce de la 16 ani se înscriu pe Primărie, întrucât sunt încadrate la categoria mopede. Dezvoltă o viteză maximă de 45 de kilometri pe oră și au o greutate totală de maxim 350 de kilograme. Evident, mopedele nu necesită permis de conducere.
Care sunt cele mai cunoscute mărci de mașini ce pot fi conduse de la vârsta de 16 ani?
AIXAM – Prezentă pe piața din România, compania franceză înființată în 1983 produce în jur de 4 modele diferite de mopede ce pot fi conduse de la 16 ani: Crossline, City S, GTO, Coupe, și Crossover. Majoritatea modelelor Aixam dețin motoare diesel de 400 centimetri cubi și au cutie automată.
CHATENET – Tot o companie franceză, care fabrică 4 modele diferite de mopede ce pot fi conduse de la 16 ani. Este vorba despre CH32 Break, CH26, CH26 Decapotabil și CH30. Sunt mașini ceva mai puternice față de AIXAM, sunt pe benzină sau diesel și au peste 500 centimetri cubi.
BELLIER – Celebra firmă franceză a luat ființă în anul 1980 și de atunci produce unele dintre cele mai interesante mașini de mici dimensiuni din lume. Cele mai cunoscute modele prezente pe piața din România sunt Jade Classic, Jade Urban, So Good și Jade Racing. Aceste micro autoturisme au 5.4 cai putere (4kw) și dezvoltă o viteză maximă de 45 de kilometri la oră.
Sunt necesare aceste mașini pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani?
Discuția aici este una destul de stufoasă pentru că cei care doresc să cumpere aceste mopede noi, sunt nevoiți să scoată din buzunar minim 9000 de euro. 9000 de euro este prețul unei mașini normale și mulți dintre voi veți considera că nu merită investiția pentru doi ani de zile doar. La 18 ani, se pot conduce mașini normale în România cu permisul de conducere categoria B.
Părinții care-și permit, pot să investească într-un asemenea moped în ideea că al lor copil, în momentul în care va ajunge la 18 ani, va deveni un mult mai bun șofer, având deja doi ani de conducere la activ pe străzile din România. Acum, dacă sunteți părinți, rămâne la aprecierea voastră dacă merită sau nu o asemenea investiție. În linii mari da, mașinile care se pot conduce de la 16 ani nu sunt altceva decât niște jucării pentru copiii bogați. Ele nu sunt o necesitate.
Uite, eu mi-as lua o asa masina. Bine, nu la prtul ala. Pentru ca merg mult in oraș și se vede la buzunar. Dar la asta uiti să faci plinul.
Mă uit eu și după câte un smart, dar la 5000 de euro… mai bine îmi iau tuning la logan 🙂