Fraților, a postat Daniel un clip pe pagina sa de Facebook, clip primit la rândul lui de la altcineva, în care un șofer de camion pare să circule cu viteza de 150 km/h. Camionul, sau cel puțin remorca este de România. Ei bine, cum era de așteptat, a început cearta.
Clipul cu pricina îl găsiți AICI.
Că mașina din care se filma întreaga operațiune, era un Golf 4 care cică n-ar prinde acea viteză pe autostradă. De unde au tras oamenii acea concluzie, habar nu am, eu unul am mer su viteze aproape de 200 km/h cu mașini mult mai slabe față de Golf 4. Dacă se filma dintr-un Tabant mai ziceam, ori dintr-o Corsa cu motor de 1000.
Că cel care a filmat scena este un dobitoc. Că el în loc să țină mâinile pe volan, ținea telefonul. Cică un camion care circulă cu 150 km/h nu este o problemă pentru unii, dar o mașină care are în interior o persoană care filmează cu telefonul, este o problemă pentru aceștia. Ba chiar cel cu filmarea ar fi de vină pentru mediatizarea cazului în online.
Că Cimpoieru (am scris numele precum persoana care i s-a dresat lui Daniel), mai mult înfundă oamenii decât să-i ajute, cu asemenea filmulețe distribuite pe Facebook. Din păcate, hoții nu și-au dat seama că Daniel nu-i cu ei în clică, să-i acopere. Este nevoie de unitate dar până la un anumit punct. Atunci când se calcă în străchini, grav de tot, adevărul trebuie să iasă la iveală și măsuri trebuie luate indiferent de personaje.
Că cel care circulă cu camionul cu 150 de kilometri pe oră este șofer adevărat. Că foarte tare, că are sânge în instalație și așa mai departe. Atât timp cât oamenii nu sunt capabili să distingă binele de rău, o să tot vedem pe internet asemenea clipuri. Dacă unora li se pare Cool ca un camion să meargă cu asemenea viteză, societatea noastră e bolnavă. Rău.
Că filmarea cu pricina este Fake, este trucată, că este defect vitezometrul celui din mașina mică iar liniile de pe autostradă nu trec așa de rapid ca la 150 km/h. Dacă veți căuta pe Youtube alte clipuri înregistrate la 150 km/h veți vedea că nu te poți lua după marcajele de pe jos. Poți circula cu 150 de km/h și marcajele să treacă așa de lent.
Care este concluzia? Concluzia este că multă lume preferă să se piardă în detalii, încercând să găsească scuze unuia care a greșit. Eu am mai zis o treabă mai demult, dacă noi, românii am fi așa de uniți și în lucrurile serioase cum suntem în aruncatul cu rahat pe Facebook, în hoție și în ticăloșie, am ajunge departe.
Oamenii trebuie să fie uniți în adevăr, nu în minciună și în greșeală. Minciunea, greșeala care se încearcă a fi mușamalizată prin fel de fel de explicații, sunt defectele unei societăți compusă din oameni răi și mărunți. Ideea este că mulți vor o schimbare dar ea să vină cumva astfel încât să nu strice vechile ploi și metehne ale acestui popor. Scoaterea la raport a celor care greșesc pare să fie o acțiune nedorită de acest popor.
Nu vom avea niciodată o societate dreaptă și corectă atât timp cât oamenii sunt uniți în minciună și nedreptate.