Se tot zvonește prin presă faptul că în România există în acest moment un deficit de șoferi profesioniști de aproximativ 70.000 de cadre, o cifră colosală oricum am încerca să o digerăm.
Un oraș întreg numai de șoferi profesioniști să lipsească de pe piața muncii din România? Bistrița, Reșița sunt orașe mici din România care au aproximativ 70.000 de locuitori. Santiago Bernabeu, celebrul stadion din Spania are la un meci bun, 70.000 de spectatori.
Ne dăm seama că avem de-a face cu un FAKE NEWS de proporții atunci când consultăm statisticile DRPCIV – DIRECTIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR. Putem să vedem foarte clar câte autocamioane sunt înmatriculate în România.
Conform datelor oficiale, la final de 2021 erau înmatriculate în țara noastră 161.100 autotractoare (N) și 147.513 semiremorci.
Acum vine întrebarea de bază, cum poate să existe un deficit de șoferi de 70.000 de cadre, dacă în România sunt înmatriculate în total 161.100 camioane? Aproape jumătate dintre acestea sunt trase pe dreapta și își caută șoferi? Evidet că nu. Există într-adevăr un deficit de șoferi pe piața muncii din România însă în niciun caz de 70.000 de cadre.
De ce există deficit de șoferi profesioniști pe piața muncii din România
Din păcate, piața muncii din România nu este atractivă nici pentru începători, nici pentru șoferii cu experiență.
Salariile sunt mici comparativ cu străinătatea sau chiar și cu comunitatea, drumurile sunt exagerat de proaste și de grele, GPS-ul este inutil, nivelul de civilizație și de respect din trafic este demn de o țară africană, efectiv munca este mult mai stresantă și mai prost plătită față de străinătate.
Efectiv nu se pot compara munca pe România cu munca în străinătate și este de înțeles de ce va exista mereu o problemă pe piața muncii din România.
Întrebarea de bază este de ce se rostogolesc în presă asemenea cifre?
Ei bine, pot fi două variante:
1. Mass Media este obișnuită să creeze drame din orice știre, pentru că așa și-a obișnuit publicul, un public care astăzi nu mai dă click pe niciun link dacă nu vede un titlu absurd.
2. Avem de-a face cu un fake news plătit de către cei care insistă că trebuie scăzută vârsta de acces în meseria de șofer profesionist, la 18 ani de la 21.
Evident, sunt simple speculații însă alte explicații nu există pentru un asemenea fake news. Voi care credeți că este adevărul în această speță? Aștept comentariile voastre în secțiunea pentru comentarii.