Există foarte multe probleme legate de salarizarea șoferilor profesioniști care lucrează la firmele românești iar în cele ce urmează vom trece în revistă cele mai importante dintre acestea. Vom încerca să le expunem scurt și la obiect întrucât, știm cu toții, prea mult text plictisește pe oricine.
Care sunt cele mai mari probleme legate de salarizarea șoferilor profesioniști în România:
- Salariul minim pe economie, de necalificat, deși șoferii dețin calificare prin atestatele CPI și CPC
- Plata la kilometru încă există, la fel și plata la cursă, plata la zi
- Plata la oră întârzie să apară și chiar dacă ar apărea, n-ar fi cea mai bună variantă în România
- Discriminarea șoferilor la angajare dacă sunt începători
- Plata mascată cu diurnă drept salariu pentru șoferii care fac comunitate
- Reținerea ilegală a banilor din salariu și din diurnă de către firmele de transport
- Lipsa actelor adiționale pentru diurnă este încă o realitate în România
De ce șoferii sunt încadrați drept necalificați în contractele de muncă?
Ei bine, nu sunt încadrați necalificați, doar salarizarea este una de necalificat, și anume minimul pe economie. Cum este posibil ca cineva care are calificare prin intermediul atestatului de transport marfă CPI sau ADR să primească minimul pe economie? Ei bine, acestea sunt legile în România.
Legea ar trebui schimbată și șoferii să fie încadrați direct cu salariul mediu brut pe economie, nicidecum cu salariul minim pe economie. Și în străinătate în unele țări șoferii profesioniști sunt încadrați cu minimul pe economie dar una e minimul pe economie din România de 800 de euro și alta e minimul UE de 1700 euro.
Plata la kilometru este încă la mare căutare în rândul patronilor
Cu toate că plata la kilometru a fost interzisă de când a apărut Regulamentul 561 în anul 2006, OLX este plin de anunțuri de angajare pentru șoferi profesioniști în care se specifică faptul că plata este la kilometru. Probabil mai trebuie să treacă vreo 20 de ani până ce plata la kilometru o să dispară de tot din peisajul românesc.
Pe lângă plata la kilometru mai sunt și alte forme ilegale de salarizare, amintim aici plata la zi, plata la cursă, plata cu diurnă la kilometru și așa mai departe. Atunci când vine vorba despre găsit o formulă de salarizare total în favoarea lor, patronii nu ezită nici măcar o secundă să-și pună mintea la contribuție.
Marea problemă cu plata la oră în România
Chiar dacă Codul Muncii a fost updatat și calculul salariului se poate face și în funcție de ora de muncă, nu există contracte tipizate în care să poți completa negru pe alb că plata este la oră iar ora de muncă este X lei brut sau net. Și dacă ar vrea cineva să plătească la oră ca afară, nu cred că ar avea norme de aplicare.
Dar să zicem că s-ar putea plăti și la oră… Din păcate salarizarea la oră ar fi în detrimentul șoferilor în acest moment pentru că ora de muncă este calculată la salariul minim pe economie, care în România este 800 de euro, nu 1700 – 1800 de euro brut ca-n țările Occidentale gen Franța, Germania, Austria, etc…
Angajarea ca șofer profesionist începător la o firmă românească – un calvar financiar
Șoferii profesioniști începători sunt jumuliți de firmele de transport într-un hal nemaivăzut pe planetă probabil, cu toate că acesta efectuează la fel de mulți kilometri precum titularul care cică-l inițiază. Începătorii care pleacă pe comunitate în echipaj primesc cu cel puțin 1000 de euro mai puțin decât șoferii cu experiență.
Nu este normal, companiile care vor să facă diferența între un șofer începător și un șofer cu experiență au la dispoziție sporul de vechime, care poate fi acordat cu brio șoferilor care au ani de zile experiență. Dincolo de acest spor, începătorii nu sunt altceva decât o sursă de ciugulit extra pentru firmele de transport românești.
Plata cu diurnă mascată drept salariu nu este chiar 100% legală
Să ne aducem aminte că ANAF a avut mai demult o inițiativă prin care voia să impoziteze retroactiv pe 5 ani firmele care au plătit șoferii cu diurnă drept salariu. Într-un final au renunțat la impozitare dar s-a pus o limită pentru impozitarea diurnei, în limita a maxim 3 salarii de încadrare. Diurna care depășește, se impozitează.
De ce se plătește cu diurnă? Ei bine, aici sunt multe de spus. În primul rând taxele pe salariu sunt ridicol de mari în România, 42.8% și urmează să urce la 48.8% prin mărirea impozitului pe salariu de la 10 la 16%. Niciun șofer nu vrea să dea din munca lui jumătate la stat așa că se merge tacit pe minimul pe economie + diurnă.
Firmele de transport cam bagă mâna în buzunarele angajaților, ca hoții
Există foarte multe cazuri în care șoferii se plâng de faptul că sunt mereu ciuntiți la salarii din diverse cauze: consum mare de combustibil, întârzieri la încărcare / descărcare, oglinzi rupte și câte și mai câte. Nu mai zicem de prostul obicei al multor companii de a nu mai da banii oamenilor pe ultima lună atunci când aceștia pleacă.
De ce bagă firmele mâna în buzunarele angajaților? Pentru că în România nu există sindicate care să protejeze angajații din transporturi de hoțiile patronale, iar dacă vine vorba despre instanțe companiile știu foarte bine că în România începi un proces azi și termini peste 7 ani. Și peste 7 ani ia firma de unde nu-i…
Documente esențiale precum actul adițional pentru diurnă – încă un mister pentru angajați
Actul adițional pentru diurnă reprezintă documentul oficial care garantează șoferului că va primi diurna cu care s-a înțeles în cadrul interviului de angajare cu patronul ori cu managerul companiei. Lipsa acestui document nu doar reduce orice sumă discutată verbal la maxim 35 de euro pe zi drept diurnă din punct de vedere legal dar dacă cumva angajatul primește mai mult de 35 de euro pe zi și nu are un document justificativ, firma poate să acționeze șoferul în instanță pentru primire de foloase necuvenite și îi poate cere să restituie diferența dintre diurna primită (să zicem 80 de euro/zi) și minimul de diurnă garantat prin contract – 35 de euro / zi.
Așadar, iată de ce acest document este extraordinar de important, poate chiar mai important decât contractul.
