Home Editorial TOP 5 mașini excelente pentru un începător – Maxim 10.000 de euro

TOP 5 mașini excelente pentru un începător – Maxim 10.000 de euro

5875
0
pentru un începător

Se spune că un începător, după ce și-a luat permisul de conducere are nevoie de o mașină ceva mai puțin performantă întrucât prea mulți cai putere sunt greu de stăpânit chiar și pentru cei cu ani de zile de experiență la volan. Eu înclin să cred chestia asta și sunt de părere că un începător, mai ales dacă are 18 ani –  e la modă să iei permisul de conducere la 18 ani în ziua de azi – nu are ce căuta la volanul unei mașini cu mai mult de 100 – 120 de cai putere. Nici pomeneală de BMW sau SUV-uri.

Acestea fiind spuse, care sunt cele mai potrivite mașini pentru începători în cazul în care aceștia sunt doar trecuți de pragul majoratului și sunt tentați să mai fie și teribiliști pe deasupra? Am întocmit o listă cu cele mai potrivite 5 mașini destinate acestora, listă cu care puteți fi de acord sau nu…

TOP 5 mașini excelente pentru un începător – Maxim 10.000 de euro

  1. Volkswagen Polo – modelul fabricație 2015 pe care-l puteți găsi pe la 8000 – 10.000 de euro în funcție de numărul de kilometri. De obicei orice mașină din 2015 are sub 30.000 de kilometri dacă nu a fost folosită pentru navetă sau interes de serviciu.Polo 2015
  2. Peugeot 208 – spre deosebire de Polo, puteți opta pentru un motor 1.4 HDI, motorină, ceva mai economic deși știu că toți copiii vor demaraje de la semafor cu scârțâit de roți. Peugeot 208 este o mașină mai exclusivistă iar modelul 2015 arată puțin altfel față de alte mașini.Peugeot 208 2015
  3. Renault Clio – este așa zisul Renault Clio IV care după părerea mea arată foarte bine la exterior și s-ar putea să fie una dintre cele mai bune alegeri pentru părinții ai căror copii de 18 ani au luat permisul de conducere. Pare o mașină rea.Renault Clio 2015
  4. Opel Corsa E – Opel Corsa D au fost una dintre cele mai reușite mașini pentru tineri și asta din cauza faptului că au fost și sunt în continuare foarte fiabile și IEFTIN DE ÎNTREȚINUT. Corsa este unul dintre cele mai accesibile modele de la Opel din punct de vedere al întreținerii.Opel Corsa E 2015
  5. Dacia Sandero Stepway – nu puteam să nu aduc în topul nostru și o marcă românească dar nu pentru că sunt patriot, ci pentru că Dacia Sandero Stepway este o mașină care mie-mi place foarte mult. Dacă la interior este o mașină obișnuită pentru o Dacia, exteriorul mi se pare foarte reușit și foarte modern. Dacă aș fi începător m-aș bucura să am o Stepway.Sandero 2015

Acestea sunt cele mai recomandate mașini pentru începători din punctul meu de vedere. Totul se rezumă la dimensiune mică, să o poată parca fără bătăi de cap în București dar spațiu interior să fie încăpător. De asemenea, designul pentru cele 5 mașini este unul modern special ales în acest mod pentru că modernul este cel care atrage pe tineri.

Cât despre confort, toate modelele sunt 2015 și au absolut tot ce trebuie, inclusiv navigație. Fiind mașini mici sunt ieftin de întreținut și nu consumă prea mult, având motoare sub 1600cmc… Prețul? Sub 10.000 de euro mi se pare excelent pentru o mașină care are DOAR un an vechime, nu merită compromisul unei mașini noi, ar arunca bugetul în aer înspre 16.000 de euro și nu are rost.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here