Home Editorial Dacă din școala de șoferi mergi pe unde vrei și cum vrei...

Dacă din școala de șoferi mergi pe unde vrei și cum vrei tu…

1472
2
școlile de șoferi

Cine e șofer cred că a observat că pe străzi se circulă haotic, mulți sunt cei care încalcă regulile de circulație, mulți sunt cei care pur și simplu nu semnalizează niciodată. De ce nu semnalizează? Păi eu unul mereu m-am întrebat de ce până am mers azi cu mașina în spatele unui Golf 4 de școală. Apoi frate, cu elev la volan nici o semnalizare nici în sensul giratoriu, la oprirea pe partea dreaptă, nimic…

Cred că ar trebui ceva mai strâns supravegheată acordarea licențelor de instructori auto, măcar atât… Dacă din școală mergi cum vrei tu și pe unde vrei tu, să nu ne mai mire nimic. Haosul de pe stradă este generat de niște oameni care încă din școală sunt învățați că regulile de circulație sunt facultative. Nu vreau să spun că toți instructorii sunt nașpa și că nu își dau interesul… Există și foarte mulți instructori auto de calitate în fața cărora mă înclin, dar sunt și mulți idioți.

Uneori îmi pare rău că nu sunt polițist, așa amenzi le-aș trage celor care nu respectă semnalizarea schimbării direcției de mers, iar faptul că cel din fața mea era instructor cu elev la volan, agravează situația… Adică mă aștept ca semnalizarea să fie facultativă la un taximetrist, la un șofer care are permis de ceva vreme și nu a fost corectat de Poliția Rutieră… Dar chiar școala de șoferi?

Cred că atestatele alea ar trebui acordate mai cu atenție dacă ne dorim niște drumuri cât mai sigure pentru noi și pentru familiile noastre. Ca și atestatele de taxi și cele de șoferi profesioniști, toate atestatele ce implică trafic rutier, că-mi povestea cineva ieri cum era să se răstoarne cu un microbuz din cauza șoferului care juca Candy Crush Saga în timp ce conducea între Severin și Orșova, pe viaducte…

Educația rutieră ar trebui să fie oarecum impusă, nu ar trebui să se tolereze nerespectarea legilor fundamentale, că până la urmă frate, acesta e primul lucru pe care îl înveți în școala de șoferi și cel care te ajută cel mai mult în trafic: să semnalizezi… Știu, e un procedeu primitiv de comunicare dar necesar pe o șosea pe care NU CIRCULI NICIODATĂ SINGUR…

Drumuri cât mai sigure și nu uitați să semnalizați schimbarea direcției de mers, indiferent de statut.

2 COMMENTS

  1. Nu ne mai mira nimic. Inteleg ca unii instructori auto, vor sa-si faca cat mai multi prieteni printre”militieni”, sa-si promoveze elevii si sa-si faca o clientela cat mai voluminoasa… Si apoi, tot cascavalul sa vina la mineeee!!!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here