Românii sunt obișnuiți să-și cârpească mașinile, nu să le repare. Întotdeauna i-am admirat pe occidentali pentru faptul că au mașini foarte întreținute pe care le duc la service în momentul în care se strică, străinii nu obișnuiesc să le cârpească în fața blocului, pe bordură.
Dar oare de ce cârpim mașinile? Care sunt cele mai importante motive pentru care românii aleg să cârpească mașina, nu să o repare cum fac occidentalii?
Motivele pentru care românii cârpesc mașinile în loc să le repare
- Cumpără mașini pe care de fapt, nu și le permit. Cei care au mers în Germania au observat probabil că nemții nu prea au SUV-uri pe străzi. În România există nevoia stupidă de a te etala, așa că oamenii preferă să cumpere mașini mai scumpe decât pot întreține doar pentru a căpăta o oarecare recunoaștere socială, faimă. Apoi, când mașinile scumpe se strică, oamenii nu își permit să le repare la un service serios sau la reprezentanță. Într-un final, sunt nevoiți să le cârpească cum pot și ei, doar să le facă funcționale.
- Service-urile auto și reprezentanțele sunt o glumă proastă. În momentul în care îți duci mașina la un service chiar și autorizat în România, ai șanse foarte mari ca un instalator sanitar sau un spălător auto reprofilat să se ocupe de reparația în sine. Evident, cei care și-au dus mașina în service au observat că decât să dai o grămadă de bani și să primești mașina la fel cum o duci sau defectă din alte motive, mai bine o cârpești tu cum poți.
- Piesele auto sunt foarte scumpe pentru puterea românilor de cumpărare. Indiferent de marcă, nu știu câți dintre voi optați pentru piese originale. În momentul în care pompa de injecție se strică, mergem și cumpărăm de la dezmembrări una folosită pentru 200 de euro, nu ne permitem să cumpărăm una nouă cu 5000 de lei. Salariul minim în România este undeva la 1000 de lei net, bani în mână.
- Obișnuința. Românii au fost învățați cu bătrâna Dacie 1310 pe care o reparau oriunde cu un patent și o bucată de sârmă. Ei bine, deși oamenii au trecut la mărci străine, au rămas cu aceeași mentalitate de pe vremea Daciei. Astfel, s-au mulțumit să cârpească în continuare pe bordură în fața blocului absolut orice, de la injectoare și pompe de injecție până la schimbat de plăcuțe de frână și de bucșe. Suntem țara în care omul bun la toate nu e doar un mit.