Vrei să te faci taximetrist dar nu știi nici cât o să te coste cursul și nici la ce trebuie să te aștepți după ce faci rost de atestat? Ei bine, stai pe aproape. În articolul ce urmează vom discuta despre costurile de școlarizare și despre impresii generale legate de taximetrie în contextul anului 2024. Cei care doresc să devină taximetriști, trebuie să știe că aceste cursuri se țin în cadrul școlilor de șoferi și că vor avea o singură șansă pe lună să dea acest examen. Cei care doresc să afle când se vor da examenele în 2024, există aici un calendar ARR.
Care sunt condițiile pentru a putea lucra pe taxi?
Ca să poți efectua transport de persoane în România în regim de TAXI trebuie să ai vârsta minimă de 21 de ani și să ai permis de conducere de minim 2 ani vechime. Mă refer la permis de conducere categoria B, evident. De asemenea trebuie să ai un cazier auto curat, fără condamnări. Și nu în ultimul rând, vei fi nevoit să fii apt medical pentru un asemenea job.
Ce acte sunt necesare pentru atestatul taxi
- Fișă medicală de Siguranța Circulației (se face pe la Clinica CFR sau alte clinici private)
- Aviz psihologic (îl veți plăti la școala de șoferi unde vă înscrieți pentru atestat)
- Cazier judiciar eliberat de Poliție (dacă există fapte, acesta trebuie trimis la Ministerul Transporturilor pentru evaluare)
- Cazier auto eliberat de Poliția Rutieră (fără permis suspendat pentru alcool, fără accidente cu victime în ultimele 12 luni)
- Copii xerox după diploma de studii (minim 8 clase), CI și permis
Cât costă atentatul de taxi?
Atestatul taxi costă în jur de 650 RON și vei vedea în cele ce urmează cum se împarte această sumă. Să trecem în revistă principalele taxe și chitanțe pe care trebuie să le plătești dacă vrei să începi un curs de formare profesională în meseria de taximetrist.
CURS: 300 RON
FIȘĂ MEDICALĂ: 250 RON
PSIHOLOGIC: 40 RON
TAXA EXAMINARE ARR: 14 RON
TAXA ELIBERARE ATESTAT: 67 RON
POZE:15 RON
TTOAL: 646 RON
ATENȚIE – prețurile pot varia puțin în funcție de oraș, de unitatea sanitară la care se efectuează examenele medicale, etc.
La ce trebuie să te aștepți de la meseria de taximetrist?
Meseria de taximetrist, ca orice altă meserie, are părți bune și părți rele. De exemplu unul dintre cele mai mari dezavantaje ale taximetriei în acest moment se leagă de faptul că în această breaslă au pătruns tot felul de animale care vorbesc urât, înjură clienții, îi păcălesc cu banii și așa mai departe.
În România ultimilor ani, taximetriștii sunt priviți destul de urât de către societate din cauza câtorva nesimțiți. Așa a fost întotdeauna, din cauza câtorva specimene au avut de suferit masele.
De asemenea, dacă vrei să te faci taximetrist, pe lângă oprobiul public și oala cu lături în care vei fi aruncat la grămadă de către oamenii superficiali, vei avea de luptat și cu UBER care în ultima vreme este din ce în ce mai preferat de către românii scârbiți de acele specimene care fac breasla taximetriștilor de râs. E lesne de înțeles de ce UBER are succes atât timp cât nu se reglementează comportamentul civilizat al șoferului de taxi.
Clienții vor fi și ei destul de problematici și vei vedea că nu poți să-i mulțumești pe toți. Unii îți vor face mizerie în mașină, alții vor urca beți și nu vei știi ce să faci cu ei. De asemenea, există foarte mulți români care vor urca în taxi doar ca să treacă strada din cauza lenei, oameni care te vor acuza că i-ai ocolit dacă cumva ai ales să iei altă rută față de cea normală, oameni care vor aștepta restul până la ultimul bănuț, oameni care vor urca în mașina ta cu hârtia de 200 RON la 6 dimineața când tu tocmai ți-ai început tura și așa mai departe.
Cu timpul, vei mai avea de-a face cu vestitele țepe, adică oamenii care cheamă taxiul apoi nu mai vin la mașină, cu adresele inexistente, cu fel de fel de oameni. Partea bună dintre toate aceste lucruri negative este că vei avea un job destul de bine plătit dacă vei lucra într-un oraș ca Timișoara sau București. Nu o să te ningă, nu o să te plouă și dacă ești genul de persoană căreia-i place să conducă, o să fii un taximetrist de nota 10
Sunt curios de ce ai evitat Clujul de pe lista locurilor unde “vei avea un job pine platit”? 🙂 Nu intreb din patriotism, ci din curiozitate, dacă e vreun motiv anume… Feedback-ul obţinut “din teren” arată că se câştigă bine şi aici din asta…
nu m-am gândit pur și simplu, Clujul e un oraș care-i ajunge la urechi mai rar. e posibil să se câștige bine și acolo, nu neg
Dar despre Iasi, ce parere aveti?
Din cate am auzit..merge bine..faci bani..e ok.
De ce statul asta imputit si jegos ce locuim te obliga sa iti refaci atestatul de taximetrist daca nu l am vizat la timp ?
așa e și la atestatele de marfă, etc… păi ca să mai ia niște bani, de ce altceva?
Ce conditii trebuiesc indeplinite ca sa fac taxi cu masina mea?
Să ți faci PFA/ sa ti deschizi PFA in jur de 10 mii din ce stiu eu
Exemplu Eu am facut Taxi inainte de 2000 cu Masina mea si in anul 2004 sau facut impartiri de locuri si eu nu am participat Cum asi putea sa fac sa pot lucra din nou cu masina mea dupa ce mam intors dupa 14 ani Puteti sami dati raspunsul pe E-Mail lucianmarcela@telefonica.net Astept
Dacă am luat atestatul de
Transport persoane.pot face curse si cu masina personala?? pot sa fac curse si cu masina
nu, cum adica sa faci curse cu masina personala? aia e taxi la negru ce spui tu :))
Salutare
Mam apucat de curs, iar in vreme de pandemie, cu care de confruntam, se Amana, reprogrameaza examenele…
Cu o adeverinta IFPTR, voi putea face taxi, pana la definitivarea cursului?
salut cate punete trebuie sa faci din cele 20
Dacă am 2 ani cu suspendare pot sa fac cursurile si sa ajung taximetrist?