YouTube a început să-și facă simțită prezența și în România pe măsură ce tot mai mulți tineri au descoperit farmecul unui canal bazat pe o comunitate în continuă creștere. Au apărut așadar fel de fel de vloguri, personale, din mașină, de pe bicicletă, de pe motocicletă. Unele sunt mai reușite, altele sunt mai puțin reușite, în funcție evident de personalitatea celui care se află în spatele camerei. Din păcate, vlogurile auto-moto sunt foarte slabe încă, dar cine știe, poate pe viitor vor apărea și oameni de la care chiar să ai ce învăța. În ziua de azi majoritatea clipurilor filmate în trafic au la bază mahalagisme de 2 lei, înjurături ca la ușa cortului și dorința oarecum bolnavă de a arăta că cei din jur nu respectă regulile. Am reușit să găsesc totuși 3 canale moto pe care vi le pot recomanda, pe care le urmăresc de ceva vreme și care ies în evidență atât prin informații utile cât și prin pozitivitate.
3 canale de YouTube pe care le recomand pentru motocicliștii începători
- Baronu – El este din punctul meu de vedere unul dintre cei mai serioși moto vloggeri de pe YouTube în acest moment. Are o personalitate serioasă, matură, o vârstă undeva la 30 de ani, o motocicletă de 1000 cmc, nu iese în trafic special ca să înjure și peisajele din Italia pe care le dezvăluie la fiecare clip sunt de-a dreptul uimitoare.
- ADR3NALIN3JUNKI3 – Exact așa are numele pe canalul de YouTube. Dacă Baronu merge numai prin Italia, ADR3NALIN3JUNKI3 are oroarea să se confrunte cu traficul din București, trafic în care participanții nu sunt foarte atenți la motociclete. Îmi place canalul lui pentru că la fel ca și Baronu, încarcă să mențină o notă pozitivă. Lipsesc înjurăturile ca la ușa cortului și cocălărisme de 2 lei, așa că vă invit să dați un SUBSCRIBE.
- Praxis – De fapt, Praxis este primul moto vlogger român la care m-am abonat în urmă cu mult timp. Veneam după o perioadă în care motocicliștii îmi căzuseră în dizgrație destul de serios pentru că începuseră să se filmeze cum mergeau cu mulți kilometri peste limita legală în spații nu tocmai ok. Praxis a fost primul moto vlogger serios și matur pe care l-am întâlnit așa că vi-l recomand și vouă.
Am de făcut o scurtă precizare. TOP 3 de mai sus de fapt nu este un top. Toate cele 3 canale sunt ok și le recomand. Dacă am pus pe Praxis pe 3 asta nu înseamnă că e un moto vlogger mai slab, pur și simplu așa mi-a venit la îndemână acum. Toți 3 sunt egali din punctul meu de vedere așa că vă invit să vă abonați la canalele lor de YouTube.