Se întâmplă de multe ori să mergi cu mașina și, la un moment dat să te trezești în spate la câțiva metri (uneori la câteva palme) cu un alt șofer, oarecum mai grăbit ca tine. Poate dă flashuri să te dai la o parte poate nu dă, cert este că are prostul obicei să stea în curul tău tot restul drumului, de-ți e și frică să pui o frână mai serioasă. De unde ați luat fraților maniera aceasta de a conduce o mașină? Fără distanță de siguranță, băgați cu nasul în fundul celui din față?
Cei care au prostul obicei să nu respecte distanța de siguranță sunt șoferii foarte agresivi, care de multe ori fac dintr-un drum înafara localității o depășire continuă, cei care confundă șoseaua cu ceva pistă de Formula 1. Discutăm despre acei șoferi care fac și depășiri foarte riscante pentru a câștiga 3 metri în plus la semafor, înaintea ta (în oraș). De ce nu se păstrează distanța de siguranță în trafic?
Distanța de siguranță în trafic nu se păstrează din cauza următoarelor motive:
- Nu este stipulată în lege o distanță pe care trebuie să o ții față de cel de dinaintea ta, se specifică doar faptul că trebuie păstrată o distanță care să-ți permită să frânezi în siguranță dacă apare o urgență în fața ta. Nimic mai mult. Românilor le place să meargă așa la limita legii. Dacă nu există un jandarm clar în spatele lor cu un ciomag, își fac de cap.
- Nu există testare psihiatrică în școlile de șoferi care să scoată la iveală caracterul agresiv al unui potențial șofer. Din punctul meu de vedere, oamenii care sunt foarte agresivi în viața reală sunt foarte agresivi și în trafic la volan, șicanează, se cred la raliu, etc. E nevoie de examene psihiatrice pentru ca cei care au permise de conducere și sunt agresivi, să nu mai aibă dreptul de a conduce și de a pune în pericol viețile altora.
- Pedepsele sunt foarte mici pentru cei care produc accidente rutiere lovind din spate. Se dau doar câteva puncte amendă în cazul în care se mai ajunge pe la poliție și atâta tot. Prea puțin din punctul meu de vedere. Nu zic că ar trebui băgați la închisoare, dar măcar permisul de conducere suspendat. Să fie o pedeapsă care să te țină suficient de mult departe de condus cât să ai timp să realizezi că nu e de glumă cu menținerea distanței de siguranță.
Asta este părerea mea vis a vis de păstrarea distanței de siguranță în trafic. Chiar nu e de glumă cu aceste accidente din spate și cu agresivitatea la volan.
De ce se grabesc oamenii? E un fel de frustrare sociala cred,sau e o mentalitate de cioban. Nu inteleg…Poti sa conduci sportiv si cu bune maniere..O intrebare daca vorbim doar de pozitive aici despre Truck Drivers..de ce cei mai multi nu merg cu viteza obligatorie in localitati, curbe etc?
pentru că România este o țară formată din localități, dacă merg cu 50 la oră 70% din drum nu mai ajung niciodată la destinație.
Atunci ar trebui construite drumuri ocolitoare ( high speed ) pentru transportul de marfa:)