Home Colțul camionagiilor Diurna – paradigma hoției în țara care nu se mai face bine...

Diurna – paradigma hoției în țara care nu se mai face bine vreodată

8087
1
dezinformări

Da, este un articol care va deranja multă lume. Știu. Astăzi discutăm despre diurnă, exemplul hoției în acte într-o țară de la care toată lumea așteaptă un pic de normalitate. Ei bine, discutam de multe ori cu amici despre politicieni. Oamenii înjură politicienii pentru că odată ajunși la putere, fură. Bagă mâna până la umăr în sacul cu bani publici. Stați liniștiți, așa sunt și cetățenii acestei țări. Ar fi o utopie să credem că dintr-o țară de oameni corecți se poate ridica o comunitate politică coruptă până-n măduva oaselor.

Diurna este dovada faptului că hoția există și-n rândul poporului, în rândul celor care-și înființează o firmă de transport mai mică sau mai mare. În rândul celor care arată cu degetul către politicieni și strigă „HOȚII, HOȚII, HOȚII, HOȚII”.

De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, diurna practicată în domeniul transporturilor românești este o dublă hoție. O dată pierde statul și încă o dată pierde angajatul. Dacă transportatorii ar acorda diurna sub formă de salariu statul ar lua un impozit mai mare iar angajatul ar avea și el pensie după ani și ani de muncă destul de dificilă. Sincer, nu știu câți șoferi tineri sau în vârstă se gândesc la ce vor face la bătrânețe din moment ce ei sunt plătiți acum cu salariul minim pe economie în acte. Chiar nu știu…

Motivul principal pentru care s-a ajuns la hoția asta cu diurna este simplu de înțeles: nimănui nu-i pasă. Guvernanților nu le pasă pentru că și ei beneficiază de diurne când pleacă prin străinătate, diurnă care trebuie să fie cât mai mare, nu? Apoi cine știe ce lobby șpăgalnic se face pe la Ministerul Transporturilor pentru a menține șoferia la un nivel perfect din punct de vedere al furtului. Că dacă ne gândim la documentele după care funcționează transporturile românești, te iei cu mâinile de păr. Ca șofer nici nu știi care lege să o respecți mai întâi: Codul Muncii, Reg. 561, Reg. 1054, etc?

Apoi, mai sunt și șoferii. Nici lor nu le pasă că peste 30-40 de ani de muncă dură vor avea pensie de femeie de serviciu. De ce le-ar păsa? Când vreodată au avut românii viziune și planuri de viitor pe termen mediu și lung? Și mai e și problemă mare cu unitatea la noi pentru că degeaba avem pe Cimpoeru care militează împotriva acestei hoții din transporturile românești dacă nu-l susține nimeni în adevăratul sens al cuvântului.

Concluzie: nobody gives a shit. 

 

1 COMMENT

  1. Nici soferilor nu le-ar placea sa plateasca impozit pentru diurna introdusa in salariu. Ca acum, daca incaseaza per total 2200-2400 eur lunar, daca ar plati impozit , cat ar fi netul /

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here