Dacă ai de gând să pleci pe COMUNITATE, trebuie mai întâi să te informezi foarte bine ce înseamnă, ce presupune acest tip de job care te transformă practic într-un marinar. De-a lungul celor 2-3 luni cât vei sta plecat vei pătimi multe și evident, nu doar lapte și miere. Deși multă lume se bate cu pumnii în piept că pe comunitate e viață, grătare, petreceri prin parcare, etc, puțini sunt cei care spun adevărul despre acest job.
Din fericire, există două soluții la această problemă: Mihai Ionel și LEO. Doi șoferi români cu experiență pe comunitate de la care ai multe lucruri de învățat, doi șoferi români cu canale de Youtube care au grijă să pună acolo și problemele cu care se confruntă, nu doar bucuriile. Așadar, dacă ai de gând să pornești pe acest drum, nu crede pe cuvânt când auzi că totul e super mișto pe comunitate, aruncă mai bine o geană pe canalele celor doi șoferi români ți vei vedea despre ce este vorba cu exactitate.
Cu Mihai Ionel am mai discutat, omul a răspuns la câteva întrebări în cadrul unui interviu legat de munca de șofer pe comunitate. Vedeți AICI despre ce este vorba. Deși este un personaj controversat și chiar batjocorit de anumiți oameni care n-au toate țiglele pe casă, sunt de părere că din clipurile lui puteți vedea exact ce înseamnă munca pe comunitate la prelată și la basculă. El nu este vreun profesor, el doar filmează care-i viața unui șofer care stă plecat de acasă cu lunile.
Cu LEO nu am avut ocazia să stau de vorbă până acum dar îi urmăresc foarte atent clipurile. El pune mare accent pe calitatea video și de editare, încercând să ajute pe cei care sunt pe comunitate la început de drum. Ca și Mihai, el nu se sfiește să pună pe canalul de YouTube și momentele mai puțin bune prin care trece zi de zi, iar pentru acest lucru, are tot respectul meu. Sper ca pe viitor să-l iau și pe el la un mic interviu, când timpul ne va fi convenabil. Aveți mai jos câteva întâmplări/pățanii de la cei doi șoferi comunitari, alături de alte clipuri de-ale lor interesante pentru cei care doresc acest job.