Sindicatele. Necesare, utile sau hoție?

În România se întâmplă lucruri ciudate. Chiar dacă ne batem cu pumnii-n piept din cauza faptului că suntem o țară membră UE, la nivel de mentalitate și organizare, suntem în urmă cu cel puțin 200 de ani. Cea mai clară dovadă pentru această lipsă de aliniere la conceptele europene o reprezintă lipsa unde unitate, lipsa de umanitate dintre oameni.

Atunci când societatea este dezbinată, nu poate exista evoluție. Țările civilizate au reușit să dezvolte un tip de mentalitate care deși nu a adus în prim plan unitate oarbă și iubire necondiționată față de semeni, a reușit să injecteze în gândul colectiv suficient respect și bun simț astfel încât oamenii să nu-și fure căciula unul altuia.

În țările civilizate, atunci când vine vorba despre muncă, inclusiv despre șoferie, despre meseria de șofer profesionist, sindicatele au un cuvânt greu de spus. Ele sunt cele care negociază salarii ori apără de nedreptăți angajații. Oamenii au fost convinși de-a lungul timpului că o cotizație modică merită, este o investiție care se poate dovedi foarte utilă.

În cazul unui conflict de muncă, sindicatul reprezintă membrul în cadrul medierii cu angajatorul. Sindicatul este cel care se asigură că angajatul își primește banii pe ce a muncit, fie pe cale amiabilă, fie în instanță. De cele mai multe ori, din păcate, conflictele de muncă ajung în instanță iar membrii sindicali primesc ajutor juridic.

În România însă, treaba cu sindicatele stă un pic altfel. Sindicatele în România nu au putere pentru că nu am membrii cotizanți, nu se pot bate cu Guvernul pentru legi care să ajute șoferii, care să le aducă beneficii și avantaje, care să le facă viața mai ușoară. În plus, există în România și sindicate care sunt mână în mână cu patronatele.

De ce nu se înscriu românii în sindicate? Păi din cauza mentalității înapoiate. Dacă vesticii nu au o problemă în a investi în prevenție, românul nu e obișnuit să scoată banul din buzunar fără să primească ceva în schimbul lui. Mentalitatea aceasta este una destul de dăunătoare dacă este combinată cu gândul „Lasă, că nu mi se întâmplă tocmai mie!”.

Românii nu se înscriu în sindicate și din cauza faptului că ajung prin online fel de fel de vești, știri care scot la iveală blatul dintre sindicate și patronate. Mai apare și câte un membru precum Daniel Cimpoeru care este lăsat cu ochii în soare de către sindicat fix în mijlocul unui proces contra fostului angajator. E clar, sindicatele nu au credibilitate.

Dacă ne uităm pe cifre, dacă ne uităm pe la procesele acestor sindicate în urma cărora, unii membri și-au recuperat sume importante de bani, se cam schimbă foaia. Ne dăm seama cât de mult poate să însemne un sindicat, relația dintre sindicat și muncitor. Am pus mai jos o imagine din care am blurat numele sindicatului, să nu zică lumea că fac reclamă sau chestii de genul. Am văzut că există multă ură spre anumite grupări sindicale și nu aș vrea să existe aici discuții pe acele teme. Importante sunt rezultatele.

Dacă un sindicat reușește să recupereze unui șofer o pagubă de 9000, 20.000 de euro, atunci cred că nu mai este nimic de zis legat de aceste entități. Poate doar că așteptăm să se schimbe mentalitatea colectivă în România astfel încât muncitorii să se înscrie în astfel de sindicate, sideratele să devină suficient de puternice cât să poată negocia orice problemă direct cu Guvernul. Avem multe de învățat de la vestici legat de sindicate.

Voi ce părere aveți despre sindicate? Le considerați utile? Le considerați necesare sau le considerați o unealtă de stors banii de membrii, adică o hoție?