Drag șoferi, de ce ne-a fost frică nu am scăpat. Trotinetele electrice au fost legalizate. Știrea nu a prea ajuns în masă media întrucât legalizarea s-a făcut prin Ordonanță de Urgență într-o perioadă în care în România pandemia de COVID 19 bătea la ușă. Astfel, Codul Rutier respectiv legea 195/2002 a fost modificată prin Ordonanța de Urgență astfel încât trotinetele electrice să poată face parte din categoria vehiculelor a agreate pentru transport pe drumurile publice.
Care sunt regulile pentru trotinetele electrice?
Evident, trotinetele electrice pot fi folosite pe drumurile din România dar nu oricum. Există un set de reguli ce trebuie respectate. În primul și în primul rând trebuie să știm faptul că, trotinetele electrice nu pot fi folosite de copii sub 14 ani. De asemenea este interzis transportul călătorilor pe trotinete, asta în contextul în care am văzut cu toții chiar și patru copii călărind o astfel de trotinetă în trafic.
Trotinetele electrice vor putea fi conduse doar pe pistele pentru biciclete, iar în cazul în care nu există piste pentru biciclete, circulația li se va permite doar pe sectoarele de drum limitate la o viteză maximă de 50 de km la oră. Viteza maximă pe care trotinetele o pot atinge ca să fie legale este de 25 de km la oră. Foarte important este faptul că toți cei care folosesc trotinetele electrice, sunt obligați să poarte cască de protecție dacă au vârsta mai mică de 16 ani, sau dacă se deplasează pe partea carosabilă, nu pe pista pentru biciclete. Pentru a putea fi folosite pe timp de noapte, trotinetele electrice trebuie dotate cu lumini asemenea bicicletelor.
Va respecta cineva aceste reguli?
Întrebarea de bază este dacă va respecta cineva acestei reguli pentru că ne uităm cu toții zilnic în trafic cine sunt cei care folosesc astfel de trotinete (majoritatea sunt copii sub 14 ani), modul în care folosesc aceste trotinete (exclusiv pe carosabil), nu poartă echipament de protecție, nu au lumini montate special pentru circulația pe timp de noapte, viteza maximă pe care o pot atinge trotinetele depășește cu mult 25 de km la oră. Trotinetele electrice sunt un pericol public pentru o țară în care lipsa de responsabilitate este la ea acasă. Într o țară normal în care regulile sunt respectate, copiii care folosesc trotinete electrice nu vor avea probleme. În România însă, într-o țară în care nu se respectă absolut nicio regulă, aceste trotinete electrice vor cauza niște probleme incredibil de mari pentru noi șoferii. Sper să nu ne ajungă vreo trotinetă sub roți vreodată.
Este bine de stiut, multumesc mult pentru informatie!