După ce în mediul online au venit polițiști precum Tavi Perțea, care au întors la 180 de grade logica sensului giratoriu, au apărut evident foarte multe controverse. Acum, guvernul se gândește să modifice definiția acestei intersecții astfel încât să fie foarte clar cine cui trebuie să acorde prioritate.
Ce spune noua lege
“participantul la trafic încadrat pe banda a doua, care doreşte să părăsească sensul giratoriu la a doua ieşire, trebuie să acorde prioritate vehiculelor încadrate pe banda întâi, deoarece aceste autovehicule se deplasează în cadrul sensului giratoriu”.
Deci se stabilește foarte clar faptul că în intersecție există benzi de circulație, se stabilește foarte clar care bandă are prioritate în funcție de circumstanțe.
Ce spune Titi Aur, expert în conducere defensivă
“Circulația în sens giratoriu, în intersecția cu sens giratoriu cum a fost denumită până acum, este destul de complicată și de greu de reglementat ca să se poată circula fără nciun fel de probleme. Schimbarea defiției poate să regleze puțin, dar nu definitiv. Teoretic, schimbarea definiției poate ajuta, dar mai ales în cazul în care avem de dat un verdict la un accident, cine cum a avut prioritate. Se reglementează foarte clar – cel din stânga trebuie să îi dea prioritate celui de pe banda din dreapta.”
Este o modificare foarte bună, orice nouă lămurire asupra unei reguli complicate este binevenită. Codul Rutier este din păcate plin de paragrafe și aliniate neclare, făcute de niște oameni care nu au avut treabă cu circulația pe drumurile publice, care arată de altfel și nivelul scăzut de competență al MAI pe acest domeniu întrucât Codul Rutier și toate modificările aduse acestuia ulterior sunt aprobate de MAI.