Vremurile pe care le trăim pot fi caracterizate de multe ori drept ciudate, însă niciodată nu trebuie să uităm faptul că din ciudățenii s-au dezvoltat de multe ori mari inovații tehnologice. Astăzi discutăm despre camioane autonome, care nu au nevoie de șoferi pentru a fi operate, care nu au nici măcar volane, care nu au nici măcar cabină. Astăzi discutăm despre Scania AXL, un prototip fereastră spre viitorul industriei transporturilor.
Scania spune că zone precum șantierele sunt adesea locuri perfecte pentru a testa vehiculele autonome, deoarece acestea sunt închise publicului. În viitor, compania suedeză crede că astfel de camioane autonome ar putea eficientiza lucrurile în ceea ce privește transportul de mărfuri pe distanțe scurte și domeniul construcțiilor.
Detaliile despre sistemul de conducere autonomă ale Scania AXL sunt puține, dar Scania a spus că va împărtăși mai multe atunci când conceptul își va finaliza primele teste în lumea reală. Tot ce știm deocamdată este că acest camion folosește „un mediu de control inteligent” care conduce și monitorizează vehiculul. Un sistem logistic îi spune vehiculului cum să funcționeze în diferite scenarii, cum ar fi o mină.
Totuși, acesta nu este un camion electric. De fapt, are încă un motor cu ardere internă, dar Scania a spus că biocombustibilul regenerabil alimentează vehiculul autonom iar pe viitor cu siguranță acesta va primi motoare electrice.