În momentul în care răsfoiești un contract individual de muncă românesc, observi un lucru destul de interesant și anume că documentul nu este adaptat pentru plata la oră. În urmă cu ceva timp, plata la oră a fost introdusă în Codul Muncii și după cum bine am văzut cu toții, de fiecare dată când crește salariul minim pe economie, cei de la Minister care anunță acest lucru au grijă ca pe lângă salariul brut, să anunțe și remunerația pe oră. Astăzi, salariul minim pe economie este undeva la 3300 RON, iar remunerația pe oră ajunge undeva la 20 RON brut.
Întrebarea de bază este de ce nu se actualizează tipizatul CIM pentru ca patronii să poată implementa plata la oră? Ar fi o acțiune salutară care ar veni direct spre normalizarea situației din transporturi. Plata la oră este de departe cea mai corectă formă de salarizare pentru un șofer profesionist, care prin intermediul cardului tahograf, atât timp cât nu folosește magnetul, poate demonstra câte ore a lucrat într-o lună calendaristică, la minut și la secundă. Dacă brutul ar urca spre exemplu undeva la 6500 RON, am avea un tarif orar de 40 RON brut ceea ce se apropie deja de 8 euro.
Uneori trăim cu impresia că în România se dau niște legi care să respecte într-un fel normalitatea care se cere de la Uniunea Europeană, apoi se profită de fel de fel de chichițe astfel încât să nu se aplice nimic. Oare cât timp va mai trece până vom vedea și noi anunțuri de angajare cum vedem prin Franța, Anglia, Germania, unde nicăieri nu se specifică despre salariul brut, ci tot ce se specifică este plata la oră, câți bani primește angajatul pentru o oră de muncă, pentru o oră vândută din viața lui pentru a aduce profit unei companii?
Desigur, șoferii care lucrează pe comunitate ar trebui plătiți nu la ora românească, ci la ora statelor prin care-și fac mendrele. Deci dacă un șofer comunitar muncește 30 de ore într-o lună, pe Franța, acesta ar trebui plătit echivalentul a 30 de ore franceze în contul lui bancar, lucru care probabil nu se va întâmpla niciodată la firmele românești.
