Examenul pentru atestatul de transport marfă CPI este unul nu doar costisitor, dar și destul de dificil. Prețurile pentru CPI variază în funcție de localitate, dar în medie atestatul costă undeva la 600 RON. Examenul CPI constă în mai multe probe, una de 2 ore în care cursantul trebuie să răspundă la 100 de întrebări cu 4 variante de răspuns, din care doar una corectă, o altă probă de 2 ore în care cursantul trebuie să rezolve 6 studii de caz, și o probă practică care constă în conducere și noțiuni legate de încărcarea vehiculului, care durează 90 de minute.
Cum trebuie să înveți ca să iei examenul pentru CPI din prima?
- Citește foarte bine legislația, învață Regulamentul 561 completat prin 1054. Este foarte important să citești legislația după care va trebui să lucrezi, să o înțelegi logic. Există ideea conform căreia e suficient să faci doar chestionare ca să promovezi examenul CPI. Chestionarele te învață niște reguli doar mecanic, reguli pe care ai toate șansele să le uiți până în ziua de examen, nu mai pomenim de ce se întâmplă la câteva luni de la examen.
- Urmează cât se poate de des cursurile școlii de șoferi. Pune întrebări! Știu că e dificil pentru mulți să treacă pe la școlile de șoferi unde s-au înscris pentru atestate, să stea efectiv la calculator acolo să facă chestionare și să pună întrebări profesorului de legislație acolo unde nu înțelege. Timpul de multe ori devine dușmanul nostru de moarte și din păcate, este în defavoarea noastră. Ar fi foarte indicat să mergeți la cursurile de legislație de la școala de șoferi.
- Nu pleca de la premiza că o să dai șpagă și vei fi ajutat la examen. Știu că mulți vă gândiți la această variantă, este normal pentru o țară în care suntem lăsați de mici să ne furăm singuri căciula, copiind la examene din clasa întâi până la bacalaureat. Vremurile s-au schimbat și dacă susținem un examen e bine să-l luăm pe propria inteligență, mai ales dacă este vorba despre o profesie. Lipsa informației în această meserie este soră de cruce cu amenda!
- Începe să citești dinainte să începi școala de șoferi categoriile C, CE. Asta ar însemna să ai cu adevărat o pasiune pentru meseria de șofer profesionist, să începi să te pregătești cu mult timp înainte de examen, astfel încât să nu ai o problemă cu timpul. Atestatul poate fi luat în timpul liber dintre examenele C și CE, așa că nu vei avea foarte mult timp liber la dispoziție în acea perioadă pentru a putea să pui burta pe carte.
- Folosește sursele de informare gratuite de pe internet dar și cele plătite. Eu spre exemplu am folosite site-ul soferiteste.ro, există acolo niște chestionare pentru CPC și CPI foarte bune, dar și studii de caz plătite. Le puteți cumpăra cu 5 euro PayPal, ceea ce nu este o sumă exagerată. Cine investește mii de euro în școală + atestate cred că poate să mai rupă 5 euro pentru acele studii de caz de pe soferiteste.ro, explicate ca la carte.