În momentul în care dorești să te angajezi la o firmă de transport, dar nu prea cunoști multe lucruri despre ea, trebuie să fii atent la câteva aspecte astfel încât să-ți dai seama dacă este o firmă serioasă sau nu. Desigur, dacă este o firmă mare, ai la dispoziție grupurile de Facebook unde poți lua contact cu șoferi care au lucrat deja la acea companie și care-ți pot oferi detalii legate de seriozitatea ei, însă atunci când este o firmă mică, trebuie să fii atent la alte detalii precum starea camioanelor. O companie care se respectă, va încerca mereu să aibă o imagine bună.
O companie care se respectă, o să respecte și angajații, o să aibă mereu camioanele întreținute, o să aibă o prestanță demnă de un partener de încredere pentru că până la urmă, relația angajat-angajator este un parteneriat. Camioanele nu trebuie să fie neapărat noi, căci de cele mai multe ori camioanele noi sunt cumpărate jumătate din banii șoferilor. Camioanele trebuie doar să fie întreținute, să aibă un aspect frumos, nu neapărat tunate cu mii de beculețe, să nu scoată fum după ele, să nu aibă scurgeri de ulei și să nu fie murdare.
O companie care se respectă își spală camioanele măcar o dată pe săptămână, dacă nu de fiecare dată când acestea se întorc la garaj. Aici facem referire mai mult la companiile care lucrează pe local, nu la cele care fac internațional. În plus, îți mai poți da seama dacă firma este una serioasă în momentul în care ajungi la interviul pentru angajare. Dacă oamenii sunt dispuși să negocieze, nu-ți aruncă în față o ofertă pe care trebuie să o accepți așa cum e sau nu, cu siguranță ai de-a face cu o companie cât de cât serioasă, în care merită să-ți încerci norocul.
Compania 100% serioasă în România, care să trateze angajatul cu respectul cuvenit, care să-i plătească un salariu pe merit, care să aibă camioanele foarte întreținute, nu prea există, dar din păcate aceasta este soarta șoferului profesionist român, o loterie continuă. Acesta pentru tot restul vieții trebuie să-și caute o companie serioasă. Loteria patronală este ceva cât se poate de real în România și din păcate nu cred că lucrurile se vor schimba prea curând. Până când firmele nu vor intra în faliment din lipsa șoferilor, patronii nu vor învăța să-i respecte… măcar ca oameni.