Home Colțul camionagiilor De ce nu vedem în Europa camioane americane?

De ce nu vedem în Europa camioane americane?

881
0

Camioanele americane sunt absolut fabuloase comparativ cu cele europene, cel puțin din punct de vedere al confortului. Există variante de camioane americane ce pot fi asemănate cu siguranță cu adevărate case pe roți, având în cabină tot strictul necesar unei persoane atunci când pleacă la drum lung: un pat imens, bucătărie și chiar baie cu toaletă și duș. Din moment ce camioanele americane pot dispune de atât de mult confort pentru șofer, de ce nu sunt aduse în Europa și folosite pentru comunitate, unde șoferii stau uneori chiar și 3 luni în cabina unui camion?

Restricțiile de dimensiune

În Europa există din păcate foarte multe restricții în ceea ce privește dimensiunea unui ansamblu rutier. Astfel, în majoritatea țărilor membre UE, excepție Suedia, un ansamblu rutier nu poate avea cu tot cu remorcă mai mult de 18.75 metri. Camioanele americane având motoarele în fața cabinei, nu dedesubtul ei, nu s-ar încadra aproape niciodată la 18.75 metri cu tot cu remorcă, mai ales dacă discutăm despre modelele cu bucătărie și baie.

Acum haideți să ne imaginăm cu toții un camion american (facem aluzie de la restricțiile de lungime) prin Italia, sau prin Marea Britanie, sau chiar prin România unde drumurile sunt foarte înguste, unde lipsesc autostrăzile cu câte 10 benzi de circulație, unde foarte des ai nevoie să întorci ansamblul în loc. Un camion american ar fi probabil imposibil de utilizat în aceste condiții. Europa din păcate nu are drumurile din Statele Unite. Americanii au început construcția țării plecând deja în minte cu ideea necesarului de expansiune, observând faptul că în Europa, unde drumurile sunt deja vechi de sute de ani, cu timpul apar probleme din pricina creșterea traficului.

Normele de poluare

În Europa după cum știm, există nomele de poluare: NON EURO, EURO 1, EURO 2, EURO 3, EURO 4, EURO 5, EURO 6. Noxele camioanelor americane nu corespund acestor norme. Ele nu sunt poluatoare dar trebuie omologate în cazul în care o companie ar vrea să înmatriculeze un asemenea vehicul, ceea ce ar însemna o bătaie de cap destul de mare.

Costurile de import

Companiile de transport se înființează cu scopul precis de a face bani, nu de a pierde bani. Un camion american importat în Europa ar însemna pe lângă banii pierduți cu omologările, bani pierduți cu taxele vamale. Apoi, să nu uităm de piesele de schimb care cu siguranță vor fi mult mai scumpe decât piesele de schimb pentru camioane europene întrucât ele trebuie importate de peste ocean în cazul în care nu există un producător aftermarket în Europa.

Așadar, în linii mari, în afară de pasionați, nicio companie nu ar fi interesată să importe, să omologheze și să folosească în Europa camioane americane. Sunt costisitoare de adus, necesită timp pentru omologare, pot fi folosite doar cu anumite remorci astfel încât să nu depășească 18,75 metri lungime și, evident, având o aerodinamică asemănătoare unui bolțar, vor consuma mult mai mult decât un camion european. Camioanele americane sunt „bad business” pentru Europa.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here