Acasă Colțul camionagiilor Schimbări majore în transporturi din 2026 – Rovinieta de 7000 de euro...

Schimbări majore în transporturi din 2026 – Rovinieta de 7000 de euro și Tahografe pe 3.5 tone

1341
0

Ne apropiem cu pași repezi de momentul când în România piața transporturilor de mărfuri se va schimba radical. Deși pentru unii anul 2026 este destul de departe, în realitate este doar la o aruncătură de băț. Iată ce schimbări majore se întrevăd la orizont.

Rovinieta de 7000 de euro pentru camioanele Euro 6

Este vorba despre celebrul proiect TollRO, care are să aducă legislația românească în concordanță cu cea europeană. Adevărul este că în multe țări din UE, taxele de drum sunt în funcție de norma de poluare, categoria de drum și numărul de kilometri parcurși. În România în acest moment Rovinieta pentru camioane costă 1200 euro și cam atât, fără norme de poluare sau număr de kilometri parcurși.

Problema este că în România există doar 17% camioane Euro 6 care sunt folosite mai mult pe exterior, pe comunitate. Transportul național de mărfuri se efectuează cu camioane Euro 2, Euro 3, Euro 4 și maxim Euro 5. Dacă pentru camioanele Euro 6 noua rovinietă va costa 7000 de euro, cât va fi rovinieta pentru un camion Euro 3????

Nu mai punem la socoteală tariful pe kilometru care în România este undeva la 3 lei în acest moment. Pentru micii transportatori, rovinieta actuală de 1200 de euro pe an este o povară destul de mare, d-apăi una care va costa de 6 ori mai mult?

Să nu uităm de faptul că transportatorii au ieșit în stradă pentru asigurările RCA care ajunseseră să coste undeva la 3000 de euro pe an, oare ce protest va ieși pentru o taxă de drum de 7000 de euro pe an? Rămâne de văzut.

Tahografele pe camionetele de 3,5 Tone

O măsură mult așteptată, prea mulți copiii de 19-20 de ani au murit din cauza suprasolicitării sau a accidentelor, fiind împinși de la spate de dispeceri și patroni să conducă uneori chiar și 20 de ore pe zi.

Astfel, de la 1 ianuarie 2026, tahografele pe camionetele de 3,5 tone devin obligatorii, șoferii urmând să se supună și ei Regulamentului 561 care prevede perioade zilnice de conducere de 9 respectiv maxim 10 ore pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.