Circulă pe internet tot felul de zvonuri, că există camioane care au deja montate pe rezervoarele lor pompe cu care să tragă rapid motorina din rezervoarele altora, nu mai povestim despre celebrele furturi de motorină marca AG, DB, care sunt vechi de cât lumea în această industrie. Avem o mare problemă cu furatul în România, o țară în care de când ne știm poporul țipă „HOȚII HOȚII” spre cei de la putere, însă după cum putem vedea hoția pleacă din rândul celor mici, abia apoi se urcă la scaune înalte.
Furturile de motorină care se petrec pe meleagurile noastre reprezintă unul dintre motivele pentru care există un preț atât de mic pe kilometru în acest moment. Este mai mult decât evident faptul că atunci când faci transport și nu dai bani pe motorină (cea mai mare cheltuială pentru o firmă de transport marfă) este mai mult decât evident faptul că poți să cari marfă și pe 2 lei pe kilometru, nu 3 lei.
Atât timp cât transportul se va efectua cu motorina altora, prețul pe kilometru o să fie mic în continuare. Desigur, furturile de motorină sunt doar o mică parte din problema prețului mic pe kilometru din România, însă dacă nu ar exista deloc cu siguranță s-ar vedea puțin și în piață. Un mediu de business sănătos are întotdeauna un preț bun. Un mediu de business bolnav o să aibă întotdeauna un preț pe kilometru de tot râsul, cum se întâmplă în ziua de azi, când taximetrele au tarife mai bune la transport decât au camioanele de +40 tone.