Unul dintre motivele pentru care salarizarea la limita legii prin diurnă a șoferilor profesioniști din România nu va dispărea niciodată se leagă de popriri. Foarte multă lume are poprire pe salariu în România, de la bănci, de la primărie, de la ANAF, este foarte greu într-o țară precum România să nu ai datorii pe la cineva. Astfel, pe mulți șoferi profesioniști îi avantajează plata cu diurna întrucât diurna nu poate face subiectul popririlor, doar salariul poate fi poprit.
Plata șoferilor cu diurnă în loc de salariu este o anomalie în toată Europa, nu cred că mai există o țară în care diurna să fie mai mare decât salariul. Angajații ar trebui să fie plătiți la oră, nicidecum la zi ori la lună. Plata la oră a fost implementată în România în Codul Muncii în urmă cu ceva timp dar evident, atât timp cât legea nu obligă pe nimeni să plătească la oră, nimeni nu se va conforma, nici în domeniul public nici în domeniul privat. Plata la oră e ceva de domeniul S.F. în România.
În acest moment, legea le permite patronilor să plătească diurnă neimpozabilă în cuantumul a trei salarii de încadrare brute. Deci dacă un patron angajează un șofer cu salariul minim pe economie, respectiv 3300 RON brut, acesta va putea acorda diurnă neimpozabilă de maxim 9900 RON. 9900 RON înseamnă o diurnă maximă neimpozabilă de 64.51 euro/zi. Pentru ca diurna să ajungă la 80, 85 de euro, evident salariul de încadrare trebuie să fie mai mare de 3300 RON.
S-a ajuns la acest acord cu plafonarea diurnei neimpozabile la maxim trei salarii de încadrare în urma scandalului monstruos de acum ceva ani, când ANAF avea de gând să pună firmele la plata impozitelor și contribuțiilor pe 5 ani în urmă pentru fiecare șofer angajat pe care l-a plătit cu diurnă. Diurna șoferilor profesioniști impozitată retroactiv nu mai văzusem în România din partea ANAF, în rest cred că putem spune că le-am văzut pe toate în materie de golănii fiscale.
