Orice șofer profesionist care a trecut cu brio examenul pentru atestatul profesional CPI, este nevoit să revină din 5 în 5 ani la centrul de atestare pentru a susține din nou examene pentru atestate transport marfă CPC.
În România, la prima examinare a șoferilor profesioniști acestora li se eliberează certificatul CPI (Certificat de Pregătire Inițială), în timp ce șoferilor care revin la examinare din 5 în 5 ani li se eliberează certificatul CPC (Certificat de Pregătire Continuă)
Există și posibilitatea ca șoferilor să li se elibereze din prima direct atestatul CPC în cazul în care au permisul de conducere categoria C obținut după data de 09.09.2009.
În ce constă examinarea pentru atestate transport marfă CPI
Șoferii profesioniști care doresc să obțină atestatul de transport marfă CPI trebuie să susțină mai multe probe atât teoretice dar și o probă practică. Probele teoretice constau în două examene, unul de tio grilă cu 100 de întrebări, pentru promovare fiind necesar un punctaj de minim 70%, și un alt examen care conține 6 studii de caz.
Pentru promovarea examenului cu studii de caz, candidatul trebuie să răspundă corect la 16 subpuncte din 20. Proba practică din cadrul acestui examen constă în conducerea camionului în afara localităților cu scopul de a se observa dacă comportamentul șoferului este unul adaptat transportului de mărfuri.
În ce constă examinarea pentru atestate transport marfă CPC
Examenul pentru aceste atestate transport marfă CPC este mult mai simplu. Este vorba despre un examen de tip grijă care conține 30 de întrebări cu 4 variante de răspuns fiecare (unul singur este cel corect), iar pentru promovare candidatul trebuie să răspundă corect la minim 21 de întrebări. Timpul oferit candidaților pentru această probă este de 40 de minute.
Atestate Transport Marfă CPC – 3 Motive Pentru Eliminare
De ce trebuie reînnoite atestatele o dată la 5 ani? Ei bine, legislația din domeniul transporturilor se schimbă uneori de la an la an, iar modificările impun deseori și legi care dacă nu sunt respectate, șoferii riscă amenzi destul de usturătoare.
Examenul pentru aceste atestate transport marfă CPC trebuie eliminate din mai multe motive însă în cele ce urmează vom prezenta cele mai importante 3 dintre ele.
- Adoptarea modelului de atestare europeană – În țări precum Germania, Franța, Spania, Marea Britanie nu există examene o dată la 5 ani. Se merge pe niște module cu prezență obligatorie în cadrul cărora șoferul este pus la punct cu noutățile legislative din domeniul transporturilor. Examenele din păcate sunt ceva de domeniul trecutului, sunt o formă de stres impusă de obicei de țările comuniste. Din moment ce Europa Occidentală merge pe revenirea o dată la 5 ani pentru reînnoirea acestor atestate transport marfă CPC fără examen, și România ar trebui să se alinieze acestui model.
- Tocitul mecanic nu ajută în realitate pe nimeni – pentru a promova examenele CPI și CPC, șoferii sunt nevoiți în cele mai multe cazuri să tocească materia fără însă să aibă capacitatea să o învețe logic. Modulele cu prezență obligatorie implementate în Europa Occidentală tocmai acest scop îl au, să ajute șoferii să învețe logic materia, oferindu-le acestora posibilitatea să ridice întrebări asupra diferitelor spețe de care s-au lovit în meseria practicată și pentru care nu au reușit să găsească rezolvare.
- Eliminarea corupției din sistem – din păcate în România tot ce înseamnă examen înseamnă și fraudare. Și acolo unde există posibilitate de fraudare există și corupție. Ar fi greșit să ne ascundem după deget și să spunem că în România nu se mai fraudează examenele pentru atestatele profesionale pentru că ne-am minții singuri. Eliminarea acestor examene pentru atestate transport marfă este imperios necesară în vederea creării unui mediu educațional în primul rând corect și cinstit, apoi performant.
Atestate Transport Marfă CPC – Updatarea Materiei
Există o foarte mare problemă și cu materia care trebuie învățată pentru atestatele de transport marfă. În cazul atestatelor CPC este chiar ridicolă situația pentru că o dată la 5 ani vin șoferi care de ani buni lucrează cu cartela tahograf și la examen sunt întrebați de diagramă și de tahograful analogic.
Aceeași situație ridicolă este și în tabăra examenelor CPI, unde elevii promovează apoi habar nu au să introducă datele manuale într-un tahograf digital. Unde mai punem la socoteală faptul că din 2025, tahografele analogice vor fi eliminate complet din folosință…