În România se claxonează mult. Știm asta. Mult și fără motiv. Se claxonează după femei, se claxonează dacă cineva întârzie la semafor mai mult de o milisecundă, se claxonează când cineva încalcă o regulă de circulație și ne face pentru o secundă să punem frână. Ei bine, ideea este că nimeni nu prea folosește claxonul cum scrie la carte, adică pentru evitarea unui pericol imediat.
Sunt de părere că un șofer adevărat, în fața unui pericol iminent, nici măcar nu va folosi claxonul. Toată atenția lui se va concentra pentru evitarea acelui pericol. Ca să claxonezi va trebui să faci un efort în plus și să duci mâna pe butonul specific. Am asistat la o fază de genul în momentul în care m-am întors de la Timișoara. Pe drum toată lumea claxona dar nu pentru a evita un pericol ci pentru a trage de urechi pe cineva care a incomodat. În schimb, șoferul autocarului în care mă aflam și eu a fost nevoit să iasă aproape în decor din cauza unui tir care a pătruns pe contrasens.
Evident, nu s-a apucat să claxoneze înainte. Cu ce l-ar fi ajutat? Tirul de acolo nu s-ar fi deplasat mai repede și nici nu ar fi creat loc unde să se bage în dreapta. Și-a concentrat atenția pe evitarea accidentului. De ce să fi claxonat după? Ce rost ar mai fi avut? Vedeți? Asta numesc eu un șofer adevărat. Cei care claxonează ca pizdele prin oraș de fiecare dată când cineva întârzie la semafor 1 secundă nu sunt șoferi, sunt niște glume proaste, niște măscărici.
[…] ce duminică mi-am văzut moartea cu ochii cu autocarul pe drum dinspre Timișoara înspre Severin, mi-am dat seama că permisele de conducere […]