Mulți dintre posesorii de mașini electrice regretă faptul că au făcut achiziția după ce Guvernul plafonat prețul la energia electrică pentru primii 255 kW doar. Cine depășește acest consum va plăti diferența la prețuri duble sau chiar triple. Încă o dată se demonstrează ineficiența unui Guvern compus din impostori, din oameni care ori sunt incompetenți până în ultima lor moleculă, ori au interese particulare și țin cu băieții deștepți din energie, dezvoltând legi total împotriva bunăstării cetățenilor.
Desigur, prețul la energie a crescut în întreaga Uniune Europeană, însă aceste creșteri nu sunt resimțite atât de puternic în țările civilizate, unde salariul minim pe economie nu este 300 de euro pe lună. În astfel de țări foarte sărace precum România unde guvernul jupoaie cetățenii prin taxe și impozite, unde jumătate din salariile privaților se duc la stat, măcar atât lucru putea face și statul, să se asigure de faptul că cetățenii nu vor fi afectați de aceste creșteri de prețuri la energia electrică și gaze naturale.
În acest moment, în România sunt înmatriculate aproximativ 25.000 de autoturisme electrice, în luna septembrie, românii au înmatriculat 1.373 de mașini cu zero emisii, cu 250% mai multe decât în aceeași lună din 2021. Cea mai populară mașină electrică vândută este evident Dacia Spring, urmată de Renault Zoe și Volkswagen E-UP.