Subiectul salariilor în domeniul transportului rutier de marfă (sau persoane) este unul foarte sensibil. Este de fapt un paradox: nimeni nu este mulțumit cu ce se întâmplă dar nimic nu se schimbă. Nimeni nu ia vreo inițiativă, iar atunci când online apar oameni precum Daniel Cimpoeru care ridică această problemă la fileu, în loc de aprecieri și aplauze omul primește de multe ori ouă-n cap și roșii, culmea, nu de la patroni, ci de la colegii săi de breaslă.
S-a vehiculat de multe ori ideea că patronatele sunt de vină pentru salariile mici din România. Că patronatele jumulesc șoferii și doresc să-i țină săraci. Ei bine, din câte am observat eu, parcă zic uneori patronii câte ceva, dar parcă și mai tare țipă împotriva schimbării, unii șoferi.
Nu am înțeles niciodată cum poți să spui că tu vrei schimbare dar când vine cineva cu o soluție, te ridici împotriva lui? Singurul motiv pentru care salariile șoferilor nu vor fi niciodată cele corecte în România este poporul. Oamenii nu sunt uniți și din această cauză, doar pentru că nu suportă pe X și pe Y, scutesc patronatele de multă muncă.
Patronatele de exemplu stau în umbră și se distrează atunci când observă cum cineva le face treaba gratis, când oameni precum Daniel sunt împroșcați cu noroi de către colegii săi de breaslă către care se adresează cu soluții pentru schimbare.
Nu ai cum să te lupți cu schimbarea mentalității dacă oamenii nu vor să se schimbe. Nu ai cum să te adresezi cu soluții către niște oameni plini de aroganță li mândrie, care consideră că le cunosc pe toate. De multe ori simt că trăim cu toții o pisă de Caragiale, căci prea bine se potrivesc vorbele „Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic”…
